Cele mai noi, din drum (V)

Hughes Taylor – Hear my melody (2016)

Hughes Taylor este un bluesman sosit din Macon, Georgia. Și reușește să aducă cu el blues-ul ăla ca la mama lui acasă, deși face parte din garda nouă de muzicieni, născut în 1995. Însă albumul, și asta este de bine, nu se referă strict la asta, ba dimpotrivă, Hughes arată că poate experimenta fără probleme și ieși din zona pe care o cunoaște, aducând un suflu nou și punând blues-ul pe-acolo pe unde poate nu toată lumea-l vede. Un album bun, tare bun, pe care m-am bucurat să-l ascult.

Leonard Cohen – You want it darker (2016)

Despre așa ceva nu ai ce să spui. You want it darker este o bijuterie sosită din partea unui om care din nefericire nu mai este printre noi, și ea vorbește despre tot ceea ce ne-a fost el de-a lungul timpului. Nu există lucruri lăsate la întâmplare pe acest album, de altfel nici nu mă așteptam la asta, iar Cohen își mânuiește absolut incredibil mesajul pe care-și dorește să-l transmită prin el. Am ajuns să-l ascult mai târziu decât trebuie, dar asta este, uneori așa-i să fie. După cum am spus, o bijuterie care trebuie purtată de fiecare ureche îndrăgostită de muzică bună. Păcat. Mai putea să dureze.

Mark Knopfler ft. Evelyn Glennie – Altamira (2016)

Mark Knopfler i se alătură lui Evelyn Glennie pentru a compune coloana sonoră a unui film. Evelyn, dacă nu știți, este complet surdă de la vârsta de 12 ani și susține că și-a învățat/antrenat diferite părți ale corpului să audă/recepționeze muzica. Ce iese din cei doi este aproape de incredibil. Mark este în continuare stăpânul acelei chitare extrem de lichide, așa cum am mai văzut doar la Vito Bratta, iar atmosfera pe care o induce prin coloana asta sonoră este absolut fantastică. Probabil că am să văd și filmul dacă tot beneficiez de muzica asta. Despre album sau cum vreți să-i spuneți… nu am suficiente cuvinte să-l laud și merită fără nici un fel de reținere să fie ascultat.

Peter Frampton – Acoustic classics (2016)

Ce l-o fi îndemnat pe legenda celor de la Humble Pie să scoată acest album nu pot să știu, dar iată că el există. Ce-a ieșit este vreo oră de sensibilitate pusă-n scenă în stilul caracteristic lui Frampton, dublată de virtuozitatea instrumentală de care știm deja că dispune. Este un album liniștit, liniar, nesurprinzător, dar excelent de ascultat în orice ocazie, mai ales în cele în care tensiunea crește mai mult decât trebuie. A doua oară nu voi mai trece peste el, nu este chiar genul meu, dar îl recomand cu cel mai mare drag, pentru că aveți ce găsi pe el.

Rod Stewart – Another country (2015)

Nu știu dacă i se trage de la whiskey sau de la altceva, dar albumul acesta arată un Rod Stewart care parcă de-abia ar fi apărut pe scena muzicală. Sunt acolo toate ingredientele cu care scoțianul ne-a obișnuit încă de la început, iar atmosfera generată de Another country este absolut demențială. Este un album vesel, cântat cu veselie, cu bucurie, cu piese bune, cu unele mici bijuterii (na, nu mai poate fi totul perfect și nici nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată) și cu un Rod Stewart care parcă are aceeași voce de acum 30 de ani. Incredibilă realizare pentru anii în care suntem și un album care rămâne alături de mine pentru că vreau să-l mai ascult. A, să vă mai dau o informație: este al 29-lea album din cariera sa.

4 comments

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.