Ce vă mai recomand să ascultați…sau nu

Marco Minnemann – Celebration (2015)

Tone de tehnică vin de pe acest album. Tone. Din nefericire treaba asta nu mă mai distrează de multă vreme, așa că am ascultat un album care din punctul meu de vedere este plictisitor și lipsit de orice punct de atracție. Să ne înțelegem bine, agreez muzica de gen, dar nu agreez clipele când pe album sunt înghesuite milioane de chestii care nu dispun de nici măcar o fărâmă de suflet. Așa este și acest Celebration, care nu-mi dau bine seama ce aniversează. Muzica probabil că nu, căci nu am găsit foarte multă pe el. Din nou, spun asta strict din punctul meu de vedere. Așa că recomand produsul discografic doar dacă aveți nevoie de ceva care să vă îndoaie gusturile muzicale până la punctul la care sunteți gata să opriți redarea sa.

Mungo Jerry – Kicking back (2015)

Am zâmbit când am auzit că Mungo Jerry au scos un nou album. Nu am avut mari așteptări de la el, mai ales pentru că grupul nu a fost vreodată unul fantastic, dovadă că vorbim de o singură piesă a sa când apare în discuție. Bine că nu m-am așteptat. Mungo Jerry ne oferă un album bătrânesc, având un aer clar de ani 60-70, dar fără nici cea mai mică strălucire. Am reținut o singură piesă, cred că I had a dream, un blues executat așa cum trebuie, restul sunt niște teme pe care le cunoaștem de zeci de ani și pe care formația nu reușește, așa cum nu reușeșc nici multe altele, să le facă să mai atragă. Albumul merge ascultat ca experiență sau în mașină, la drum lung, caz în care devine util. Altfel, l-am șters imediat după ce l-am ascultat.

The Aristocrats – Tres caballeros (2015)

Un album aproape pe forma primului de care am discutat aici, dar asta nu are de ce să mire pentru că și aici avem de-a face cu Marco Minnemann. Am stat, am ascultat, am ascultat și ce au mai scos The Aristocrats pe drum, și mi-am spus că mai trebuie o ascultare. La a doua am avut apucături frenetice de a opri genocidul, doar că eram în drum spre muncă și orice este mai bun decât discuțiile pensionarilor din mașinile cu număr x68. O altă treabă, o concepție de excepție, de tehnică nu mai vorbesc și un produs final care se poate fără probleme pentru orice titlu de profil. Doar că nu mi-a spus nimic și nici nu-mi va spune. Dacă-l voi mai asculta voi face asta ca experiment, iar asemenea experimente garantez că nu fac prea des.

Savatage – Return to Wacken (2o15)

Albumul, cum vă spune deja numele, este o compilație care punctează momentul revenirii celor de la Savatage pe scenă. Așa cum știți, anul acesta Savatage vor urca pe scena de la Wacken și aș vrea să cred că acesta nu este ultimul cântec al lor. Ei bine, nu trebuie să spun ce impresie mi-a făcut Return to Wacken, pentru că nu este cazul. Jon Oliva este, sau a fost, un magician al notelor, iar formația din jurul său a funcționat întotdeauna la superlativ. Albumul se constituie, astfel, într-o mini-lecție de 11 piese despre ceea ce înseamnă Savatage, despre ceea ce au putut să facă și, desigur, este pe gustul meu. Zack și Jon vă vor purta prin lumea aceea pe care nu o poate construi orice formație, iar Savatage este una dintre puținele a cărei muzică poate rezista la orice oră. Recomandat din toate punctele de vedere.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: