Cam la asta duce #teamhalep…

Sâmbătă seara am ieșit prin cartier. Mi-am luat racheta pe umăr în speranța că am să găsesc cu cine să joc în parcul Drumul Taberei, acolo unde au binevoit să pună un teren de tenis. Pentru cine nu știe, parcul este plin de mese de ping-pong, are un teren de fotbal ocupat în marea majoritate a timpului de cetățeni de etnie dubioasă, unul de baschet pe care am tot observat maimuțe care se fotografiază una pe alta în timp ce încearcă să înalțe mingea până la coș și o struțo-cămilă de teren care poate fi folosit pentru volei, badminton sau tenis de picior, doar că în ziua aia am avut senzația că deja i se furase fileul aferent.

Am trecut înainte pe la Jerry’s Pizza, însă experiența asta se va constitui într-un post separat. Așa că plecăm de la faptul că aveam burta plină și că-mi doream să mă întind puțin, pentru cei care știu ce-nseamnă termenul acesta. Și am ajuns la locul faptei. Hai să povestesc ce am văzut.

Pe teren era o adunătură de vreo patru echipe de dublu pe care aș fi împușcat-o fără ezitare. Unii dintre ei jucau în șlapi. Fără mișto, în șlapi. Majoritatea țineau racheta de la jumătatea cozii, că așa am auzit că i se zice. O mânuiau cam cum mânuia Ștefan cel Mare ghioaga când decapita la beție vreun boier. Erau prezente și două tomberoneze inutile, una dintre ele blondă, care intra pe teren într-o fustă strânsă pe ea. Desigur, ambele țineau racheta ca pe tigaie, și ambele vorbeau de Halep. Problema mai serioasă este că și vreo trei dintre patibularii ceilalți vorbeau despre Halep. Pe lateralul terenului se schimbau mingi în timp ce pe teren se juca. În spate, pe linia de tușă, un cretin născut din greșeală dădea ture concentrice cu bicicleta în timp de ăia în șlapi alergau după minge, încercând să returneze. Doi sau trei, așezați pe una dintre băncile aflate la teren, se certau pe telefoane mobile, iar unul dintre cei din teren spunea băga-mi-aș p***-n racheta mă-tii la fiecare lovitură ratată. Nu conta cum lovește, racheta era de vină, drept pentru care i-a spus unui prieten că-și va lua una de 12 milioane, a văzut-o el la magazin, are și poza lu’ Federer, e șmecheră. Sunt sigur că va juca mai bine cu aia…

Ei bine, aici a dus sindromul Halep. La coborârea unui sport nobil, în care ai nevoie de personalitate și inventivitate, la nivelul devorării unei pungi de semințe. Desigur, tenisul nu este neapărat un sport pentru elite, de fapt nici un sport nu este pentru elite. Panarama aia de Ilie Năstase este exemplul viu al faptului că poate fi practicat de niște caractere infecte. Doar că ăla este Ilie și ca el nu s-au mai născut. Ăla s-a născut cu tenis în sânge, iar asta nu i se poate lua.

Tata spunea că tenisul este un joc de ticăloși. Jucând extrem de mult într-o perioadă am ajuns să învăț și eu asta.

Numai că…pentru a fi ticălos ai nevoie de creier. Iar #teamhalep și alte apucături de gen nu fac decât să facă și aici loc conjurației imbecililor.

Sâmbătă seara am înțeles că de acum tenisul va fi mai puțin alb.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: