Budapest, Magyarország

O să fie o postare lungă. Pregătiți-vă de un cearceaf, o treabă care cam rar apare la mine. O să încerc să las deoparte ura mea pentru România și afinitatea declarată pentru țara vecină, urmărind să povestesc la modul sincer, direct și cât se poate de redus lucrurile pe care le-am trăit în city-break-ul de la Budapesta.

În primul rând, până și de la Curtici încoace drumul cu trenul este o nenorocire. Vagonul se bălăngăne de-i sar osiile și nu se pune problema să dormi, nu ai cum să faci asta când îți pleacă capul în toate părțile și aproape că-ți vine să-ți duci mațele la baie. Intrat pe teritoriul Ungariei lucrurile se schimbă dramatic, trenul rulează liniștit fără să se clatine ca dementul, ia și viteză iar tu poți să te odihnești. Aproape că te îndeamnă la somn rularea de acolo.

Controlul vamal românesc este o glumă. Buletin: “Cine e Bogdan Liviu?”… eu sunt, fă. Buletin: “Cine e Mihaela?”… eu sunt, fă. Și gata. Puteam să ies cu sabia lui Decebal din țară, puteam să am la mine ciocanul lui Thor, podul trenului putea să fie ticsit cu iarbă. La maghiari treaba se schimbă puțin. Băieții privesc mai mult la act și trenul este asaltat de o armată de neni bine făcuți, dotați cu scări, care încep să arunce priviri în podul vagoanelor. Am citit că maghiarii sunt recunoscuți pentru capturile de droguri pe care le fac. Nu mă miră.

Ce să mai zic de tren? Ah, da. Vagoanele nu pot fi considerate vagoane de tren internațional. Bine, nu pot fi considerate nici măcar vagoane. Sunt o bătaie de joc la adresa acestei idei, am văzut că aparțin CFR-ului, deci pana mea. Încă ceva de subliniat: la toaletă, absolut infectă de altfel, săpunul și hârtia igienică au apărut DUPĂ ce am ajuns la Lőkösháza, le-au pus maghiarii la granița lor. Nu ai ce comentarii să faci la așa ceva.

A, încă una mișto.

La dus, una dintre colegele temporare de banchetă își cumpărase biletul online. Vine nașul, ia biletul ei, cineva îl întreabă ceva din spate și el răspunde “stai domnule, să notez onlineul, îți răspund imediat ce termin aici!”. Ia biletul și… se apucă de notat pe un caiet A5 numele tipei și seria biletului cumpărat online, bilet care purta și un cod de bare. Ungaria, situație identică: nașul scoate cititorul de bare din buzunar, scanează biletele, cititorul face piu, totul bine. Rețineți vă rog, în România, în 2018, senotează onlineul“.

Intrat în Ungaria am putut remarca fără mari probleme că șinele și terasamentul arată cu totul altfel, dau ideea de întreținut, se prezintă ca și cum cineva chiar s-ar mai uita și pe la ele. De aici probabil și mersul lin. Altfel, gările și haltele lor sunt și ele îngrijite. Am văzut mai multe halte în mijlocul câmpului, chestii care constau strict în două bănci puse sub un acoperiș de beton care să te ajute să nu te plouă. Arătau excelent. Curate, cu mult peste Gara de Nord. Și desigur, dotate cu afișaj electronic care funcționa și, dacă nu m-am înșelat, cu aparate automate pentru procurarea biletelor. Exact. În mijloc de câmp își avea locul electronica. Nu vă spun cum arată gările noastre sau Curtici, locul pe unde se intră și iese de aici. Nu are rost. Ți-e teamă să te dai jos în Curtici, pe cuvânt.

La modul general Budapesta mi s-a părut un oraș curat. Nu am văzut flegme, n-am fost nevoit să le ocolesc, nu am văzut tone de hârtii pe jos, căcați de câine, nu am văzut binefacerile cu care ne-au obișnuit la modul zilnic colegii noștri de oraș. Recunosc, era plin de frunze, poate puțin mai neplăcut în condițiile în care bate și vântul, dar aici vine întrebarea: dacă bate vântul… de ce ai sta să mături frunzele? Ca idee, budapestanii cred că sunt mari iubitori de câini. Am văzut zeci de persoane ieșite la plimbare cu patrupedul. Probabil că și strâng după el. Desigur, am mai dat și de mizerie, dar regula generală spune că nu, nu este plin de rahați de câine.

Tramvaiele mi s-au părut extrem de curate, la fel și metroul. Ce este mai puțin plăcut sunt bălțile de pișat, mai ales în zona centrului. În zona Király utca/Dob utca este chiar jale. Nu-s sigur că e un obicei de-al lor, dar este plin de pișat și pe anumite segmente de stradă miroase execrabil. Nu că asta nu ar exista și la noi, dar parcă nu te așteptai să dai de ele și acolo. Ei bine, sunt. Și am mai întâlnit o chestie. Aproape de Barba Negra există o porțiune de străduță cu o mică alee străjuită de boscheți. Acolo era cumva o cazemată de oameni ai străzii. Una care era apărată inclusiv cu o ușă de bucătărie pusă peste un boschet și peste ceva haine care zăceau pe jos. Mi-a fost cam teamă, așa ceva nu am văzut nici pe aici până acum, dar am trecut cu bine de aleea aia lungă. La întoarcere am evitat să o mai luăm pe acolo, știți cum este, nu joci de multe ori ruleta rusească, până la urmă glonțul tot ajunge pe țeavă. Și a fost curios să văd așa ceva acolo pentru că imediat la intrarea pe strada cu clubul sunt ceva blocuri destul de drăguțe și foarte întreținute.

Am văzut și ceva fani de fotbal. Ca la noi. Muci de beți, zgomotoși, dezlânați, cu sticlele în mână, urlând ca descreierații și fluierând gagici, doi dintre ei la tricou oficial cu echipa respectivă, dar asezonați cu șlap și ciorap. Vorbesc serios, sunt țărani și pe-acolo. Am trecut preventiv pe cealaltă parte, e mai bine să eviți lucrurile astea. O fi ceva singular sau nu, cert este că fanul de fotbal maghiar poate fi la fel de dizgrațios ca fanul de fotbal român. Poate-s mai puțini. Cine să știe asta…

Rețeaua de transport este extrem de bine pusă la punct. Așa cum am studiat-o eu, practic este imposibil să nu poți ajunge dintr-un loc în altul cu ea. Tramvaiele și autobuzele vin la ora afișată, cel puțin pe alea pe care le-am văzut eu. Biletul este comun pentru metrou și transportul pe la suprafață, 350 forinți. Automatele de bilete pentru metrou, surpriză pentru cei care n-au fost serviți în Covasna cu pâine, au meniu în limba română. Da, inclusiv în limba română. Taxiul, mă refer la Taxify, de ei m-am folosit de două ori, vine în maximum 2-3 minute, are tarif fix de plecare, 700 forinți, și tarif fix pe kilometru, 300 de forinți. Da, mai scump ca la noi, dar la ce rețea de transport au eu consider că taxiul este un lux și de aia îl tratează ca atare. Mașinile Taxify sunt toate galbene, ca și celelalte taxiuri, sunt colantate, pe capotă au o casetă pe care scrie Taxify iar pe ele mai scrie că este vorba de un “transport legal budapestan”, deci băieții au reușit ca acolo să colaboreze cu statul, semn că la ei statul apreciază inițiativa privată, antreprenoriatul.

Tot la transport o să mai spun ceva. Autobuzele circulă pe bandă dedicată. Pe banda aia nu am văzut pe nimeni, pe absolut nimeni, în afară de ele, taxiuri și autobuzele turistice. Tocmai de aia viteza de deplasare este una imensă comparativ cu modul în care se mișcă autobuzele pe aici, chiar m-a speriat să le văd alergând în viteza aia. Mai mult: în clipele aglomerate autobuzele intră și circulă pe șina de tramvai, depășind astfel eventuala coloană mai mare de mașini de pe banda lor. Probabil că au voie să facă asta și mi se pare o idee excelentă. Știu, asta spunea că vrea să facă și #duamna Firea. Măcar de data asta a avut dreptate. Nu știu de unde a văzut ea treaba asta, dar folosește, am văzut cu ochii mei.

Și mai pun ceva aici. O mare contribuție la decongestionarea traficului o au pasajele pietonale cu ieșiri multiple. Cel puțin unul dintre ele, cel de aproape de Podul Petőfi, m-a făcut cu nervii capului. Avea vreo opt sau nouă ieșiri care deserveau perfect stația intermodală (de acolo plecau sau treceau tramvaie, un tren, se urca pe poduri sau se luau mai multe autobuze) și traficul din zonă și nu am reușit nici măcar o dată în 4 zile să ies pe ieșirea de care aveam nevoie :) Ei bine, pasajele de genul acesta, cu mai multe sau mai puține ieșiri, sunt la fiecare intersecție, cel puțin în zona în care am stat eu. Cum pietonii circulă prin ele… asta înseamnă semafoare mai lungi pentru mașini, trafic mai rapid, stat mai puțin la coadă, stradă mai liberă și, clar, accidente mai puține. Desigur, asta nu este o chestie făcută ieri. S-au gândit la ea de multă vreme și le-a ieșit.

Trecem acum la amabilitate, servire, restul. Maghiarii sunt amabili, dar nu la modul de cumetrie. Nu te aștepta de la ei să te mângâie sau pupe, așa cum trebuie mângâiat și pupat Alibec. Nope. Ai ajuns în contact cu ei, na, te ajută, te servesc, te rezolvă, dar atât, nu dăm în tovărășie. Nu este chiar modul nostru de a fi și mi-a fost cumva greu să mă acomodez cu asta, dar până la urmă asta este normalitatea și am intrat rapid în ea, acum nu aș mai accepta să mă trag de brăcinari cu oricine. Am vorbit cu toată lumea în engleză. Unii au fost mai dornici să o vorbească, alții mai puțin. Unii o vorbesc mai bine, alții mai puțin bine, la fel ca noi toți, cert este că am vorbit și ne-am înțeles în engleză chiar și la supermarketul de la colț, unde doamna respectivă avea cunoștințe de bază despre limba asta. Dar m-a servit, m-a întrebat dacă one sau two și la final mi-a arătat casa, că nu știa să rostească suma. Am plătit, good evening, good evening, rezolvat. Dar repet, sunt amabili, nu serviabili. Nu se apleacă de spate să-ți pună mâncarea pe masă ca să-și ia la final bacșișul pe care-l dai tu pentru că ai fost centaur și te-a mângâiat la orgoliu să te ia ăla cu “șefule, să trăiești, mai aduc ceva?“. Nu există așa ceva. Și e bine că nu există.

Apropo de bacșis. În proporție de 95% este inclus în notă și de regulă este de 12%. Mi se pare perfect. Nu mai stau să calculez eu și să-ți dau, ai pus totul pe notă, apoi tu ești cel care-mi aduce mie restul. Nu ne țigănim. Că-l merită sau nu toți, asta-i altă discuție.

Mâncarea a fost o surpriză. Oriunde am mâncat aș spune că maghiarii nu-și bat joc de mâncare. Totul are un gust. Totul are o aromă. Și asta chiar dacă nu este ceva extraordinar. Cartofii nu sunt de la pungă, și asta spune multe. Maghiarii respectă mâncarea și încearcă să ți-o servească cinstit, fără să te facă la gust și cantitate. Peste tot au gulyás, am mâncat așa ceva până și la o chestie care se chema Drum Cafe, local autointitulat “langosh and gulash bar”. Desigur, depinde care este interpretarea locului asupra produsului, că poți mânca treburi diferite. Peste tot, dar peste tot, porțiile sunt mari, serioase. Ba uneori chiar imense. Șnițelul meu vienez nu încăpea pe farfurie, au băgat cartofii și salata sub, ca să-mi poată aduce haleala. Există și chestii mai spre dish, frumos aranjate, am mâncat așa ceva pe Váci utca. Culmea, mâncarea de acolo, deși pusă cumva pe farfurie, a fost mai slabă decât ce am mâncat într-un loc să spunem mai accesibil. N-a fost rea, dar lipsea ceva. Măcar au avertizat-o pe Mihaela că ardeiul s-ar putea să fie un pic mai iute. Mihaela mi-a spus că viziunea lor despre iute nu este deloc comparabilă cu a noastră :)

Prețurile sunt și mai mari și mai mici, în funcție de cum te orientezi, ce vrei să mănânci sau unde nimerești. Sunt diferențe mari chiar și de la vecin de cârciumărie la vecin de cârciumărie, avantajul este că majoritatea lor au meniul afară și poți să vezi de la început dacă ai chef sau nu să plătești ce-ți cer. Am mâncat fără probleme cu 3.000 forinți amândoi (43 lei, da, cu berea și cafeaua incluse!), dar am mâncat și cu vreo 8.200 forinți (cam 120 lei), pe Váci utca. Rețineți, sper, că de 120 lei nu ai ce să cauți cu femeia în Centrul Vechi la București, pentru un fel principal pentru ambii, beri pentru mine, cafea și limonadă pentru ea. Și fac comparația asta pentru că strada respectivă este considerată cam cea mai scumpă din Budapesta. Și mă refer nu la Fire sau Oktober, alea pentru săraci, cum spun unii, mă refer la restaurante cu o anume prezentare, cu anumite pretenții. Apropo, exact la ăsta tipa de la intrare ne-a întrebat de unde suntem și s-a bucurat, părea că sincer, când a auzit de România. O cunoștea și ne-a spus că mama ei s-a născut acolo. Clar, maghiarii ne urăsc… :)

Berea este în mare parte ieftină, mă refer la a lor, și consider că este bună, peste unele beri de pe aici, dar asta ține doar de gusturi. Cel mai mult mi-a plăcut Soproni, dar nici Arany Ászok, Dreher sau Csupor Sör nu sunt rele. Cel mai des veți da de Soproni și Dreher, și la magazine, și la restaurante sau alte așezăminte de cheltuit bani.

Peste tot, absolut peste tot, vei găsi și prețul afișat în euro. Ca să știi cât dai ca turist străin, na.

O chestie cu care m-am întors de la Budapesta este că-n viața mea nu am să mai spun că la București este plin de șaormerii. Nene, acolo e imperiul șaormei, pe cuvânt, au și câte patru una lângă alta, unde te-ntorci dai de un Gyros, de o ceva. N-am crezut că mai are cineva apetența asta pentru produsul respectiv, așa că dacă sunteți fani declarați ai cocktailului culinar puteți să mergeți liniștiți la Budapesta: aveți de unde mânca zeci de zile la rând (dacă nu sute) fără să repetați produsul sau să mâncați în același loc.

Despre ce-am vizitat și ce nu… aici e o altă treabă. Am văzut unele lucruri, altele nu. Era greu să acopăr ceva la modul in extenso în 3 zile, din care una era jumătate ocupată de concert. Și oricum nu sunt genul de turist clasic, cel cu foaie de hârtie cu obiective trecute pe ea și care bifează totul. Este perfect să faci așa, pui la punct un program, numai că eu sunt genul care pur și simplu umblă pe străzi și vrea să priceapă orașul și pulsul său din ele. Și asta am și făcut. Străzile m-au purtat către unele dintre obiectivele clasice, dar am fost mai bucuros să le văd clădirile, să le văd modul de a fi, să le văd cotidianul.

Ce am priceput din asta este că au grijă de tot ceea ce au. De exemplu clădirile, chiar și cele mai vechi, sunt într-o stare care poate fi considerată perfectă pe lângă cavourile alea din Centrul Vechi. Nu stau să cadă, nu curge tencuiala în pahar, multe sunt refăcute, altele sunt în lucru. Desigur, sunt și unele mai puțin arătoase, să zic, dar repet, sunt departe de a fi în starea în care ne lăsăm noi micuța moștenire pe care o avem. Orașul, măcar zona mea, arată decent, nu perfect, dar decent, atrăgător, cu parfumul acela de vechi care bucură ochiul. Ai ce vedea și, din punctul meu de vedere, m-a făcut să merg pe jos cât nu credeam să ajung să merg vreodată, eu fiind ăla care așteaptă autobuzul pentru o stație. Practic mersul pe jos a fost principala modalitate de deplasare acolo. Vorba aia, am mers să vedem, nu? :)

WiFi-ul este prezent mai peste tot. Intri și vei vedea pe un perete rețeaua și parola aferentă. Desigur, am stat destul de mult pe netul meu, am umblat prin oraș, aveam nevoie de orientare, dar ori de câte ori am ajuns printr-un bar am zis să le testez rețelele. Mergeau toate. Spun asta pentru că știu bine ce înseamnă WiFi în barurile/bodegile/restaurantele/cârciumile/terasele bucureștene și ce bine merge el, recte mai mult stă. Uite că la ei funcționează și probabil este extrem de util celor care nu dispun de ofertele de care dispunem noi la Digi.

Ca o curiozitate, să zic două cuvinte despre hotelul unde am stat. Hotel de 4 stele, aș spune că nu neapărat că le și avea. Decent, curat, liniștit, pus bine, zic eu, ne-a ajutat să ne mișcăm în diferite locuri. Ei, hotelul NU avea restaurant, nu avea bucătar, dar avea sală de restaurant unde se servea mic dejunul. Probabil aduceau de undeva produsele. Mic dejun care, din ce mi-a spus soția, nu era oricum cine știe ce. A doua curiozitate, am văzut că-n pliantul lăsat în cameră se vorbea de un bar deschis 24/7, cu o largă selecție de băuturi variate, interne și internaționale. M-am dus să aflu unde este, vroiam să stau seara la o masă. Ei… barul era recepția, larga selecție era alcătuită din vreo patru tipuri de whiskey, ceva Campari, un gin și chestia aia a lor cu care m-au asasinat, că-i peste tot, Unicum.

Barba Negra merită și el două vorbe. Un club în ceea ce pare o hală industrială, un fel de Turbohalle, mizeria aia a noastră de pe vremuri. Un club îngrijit, cu atenție pentru sunet (totul suna bine de peste tot), cu spații care să-ți permită să te miști între bar, toalete, fața scenei și zona de merchandising. Un club în care controlul de la intrare nu m-a făcut să mă simt violat, așa cum se întâmplă uneori pe la noi. Prețuri super ok (7 lei draftul de 0,5L de Soproni, 14 lei 40ml de Jack). Ungurii au țopăit lângă mine, unul a intrat în vorbă cu Mihaela, un club cu ieșiri de siguranță care asigură evacuarea de acolo în caz de nenorociri. A, ceva mișto: nu exista taxă la baie, dar fiecare om lăsa ceva pe o farfurie pusă între cele două intrări (femei/bărbați), iar domnișoara de acolo spunea la nesfârșit mulțumesc, sau asta cred că spunea. Probabil că suma aia se folosește la întreținere, pentru că toaletele arătau bine. Revin oricând cu plăcere în el. Nu avem și nu cred că am avut așa ceva în țară, poate Silver Church să se apropie de el.

Concluzia.

Este un oraș care vrea și știe cum să se îngrijească. Dacă aș locui acolo? Da. Dacă aș munci acolo? Da. Dacă se pliază pe cum și ceea ce sunt eu? Da. Mai ales pentru că vrea, căci de aici pleacă toate celelalte. Iar ceea ce mă sperie este că acesta nu este un oraș din vest, ci un oraș către vest, căci vestul începe ceva mai încolo. Suntem mult în urma lor, fără nici o exagerare, numai și prin prisma faptului că, așa cum am spus deja, ei vor. Noi nu vrem. M-am simțit excelent și m-a făcut ca-n perioada în care am stat acolo să nu mă intereseze deloc ce se întâmplă în România. Am avut câteva puseuri de nervi, dar le-am reprimat mult mai repede decât la București. M-a calmat. M-a îngrijit.

Peste toate, m-a făcut ca de acum să știu și de ce vreau să plec de aici.

Cam asta a fost.

LATER EDIT 1

Toate programele TV sau o proporție de minimum 95% sunt dublate în maghiară. Cred că am dat doar de două programe care nu erau, ceva din zona de Discovery/National Geographic etc. Restul este dublat, ceea ce face imposibilă vizionarea vreunui program, vorba aia, nu pricepi nimic. Au fost bune alea cu muzică, am făcut atmosfera-n cameră cu ele. De asemenea am avut la dispoziție ProTV International, dar nu am dat pe el tocmai din motive legate de faptul că nu ne doream să auzim nimic despre ceea ce ar putea fi prin țară.

LATER EDIT 2

Dacă rămâneți fără bani sau vreți să mai scoateți pentru ceva, trebuie să știți că orașul este plin de Euronet-uri. Am căutat din ochi un ING să scot de la el, vorba aia, banca mea, dar nu am găsit, așa că am apelat la un Euronet. Sunt puse și-n centru, și la colț de stradă, și-n metrou cred că am văzut, așa că nu vor fi probleme să dați de unul, vă sare-n ochi. La cât am scos eu, vreo 30.000 HUF, diferența față de cursul cu care aș fi cumpărat de la București a fost de vreo 40 lei, deci nimic dureros. Ca sumă totală am cheltuit în zona a 300 euro cu tot ce-a intrat în asta, inclusiv alcoolul din seara de concert, care n-a fost puțin :)

Comments 18

  • Abia acum am citit articolul. Vreau sa fac 3 observatii si o intrebare:

    1. Prima e legata de CFR. Am tot mers in ultimii ani cu CFR-ul, distante lungi chiar. Iau extrem de des bilete online. Si nu doar ca isi noteaza pe foaie A4 numele meu, dar ma OBLIGA sa printez biletul online. Pe el scrie ca n-ar trebui, dar trebuie nasul sa se simta bine si sa se semneze pe bilet. Vorbesc serios. L-am intrebat pe unul ce s-ar intampla daca nu l-as printa si mi-a zis c-ar fi nasol. Ca el accepta, dar alti colegi d-ai lui ar face urat.

    2. Legat de afisatul pretului afara stiu ca in unele tari e obligatoriu. Nu stiu daca si-n Ungaria. S-ar putea. Ar fi o idee sa fie obligatoriu si-n Romania. Caci altfel situatia in care intri, te sperie preturile si pleci este destul de penibila.

    3. Am fost o singura data in Ungaria, strict ca sa mananc. Eram in Arad, aveam pofta de gulas, asa ca doi prieteni de-ai mei din Arad au spus sa mergem sa-l mancam la mama lui, in tara lui de origine. Ceea ce am si facut. La Gyula am mers, loc celebru pt bazinele si piscinele in aer liber si acoperite. Multi romani merg acolo. Si partea interesanta, subliniata si de tine: portiile erau IMENSE. Eu de obicei mananc 3 feluri de mancare. Ba, acolo dupa o ciorba gulas si un fel 2 vanatoresc (tocana vanatoreasca cu cartofi, rozmarin si nu mai stiu ce), am zis ca explodez. Nu doar ca nu mai intra niciun fel de desert, dar nici macar inc-o bere nu mai intra. Imense portii, chiar si pt mine.

    Curiozitatea mea este, insa, alta. Legata de controlul vamal: cum a fost controlul vamal in sens invers, la intoarcere? Caci dupa cate stiu astea-s instructiunile europene: vamesul tarii din care pleci, mai ales daca esti cetateanul acelei tari, nu trebuie sa te verifice foarte mult; vamesul tarii in care intri, daca esti strain, trebuie sa fie atent. Sunt convins, deci, ca daca erati unguri nu v-ar fi controlat atat de atent. E doar o parere.

    • 1. Printarea biletului este una. Tipa avea biletul printat, of course, ca și maghiarii. Modul cum se comportă cu el e altceva. Acolo e diferența. La noi notezi. La ei scanezi. Na :)
      2. Nici eu nu știu dacă-i obligatoriu. Cert este că băieții se descurcă. Iar ridicatul de la masă dacă nu-ți convin prețurile nu mi se pare chiar penibil. Nu e vina ta că ei nu ți-au spus că au prețuri nesimțite. N-am probleme de-astea, mă ridic liniștit și plec :)
      3. Da, nene… după șnițelul ăla am renunțat la bere, am băut ceva mai încolo, nu mai puteam să bag.

      La întoarcere a fost la fel. Maghiarii au fost mai atenți și scrupuloși, inclusiv cu niște cetățeni din Honduras care ne erau vecini de scaune, românii s-au uitat pe buletin, apoi la fețele noastre și la revedere. Desigur, același control cu scări din ce-mi amintesc. La noi nimic.

  • Legat de bacsis, tocmai am aflat ca-n Anglia e la fel: 12.5% pe nota de plata. La ei e si cu virgula. Nu ma intreba cum au ajuns la acest numar, ca n-am de unde sa stiu.

  • M-a surprins detaliul controlului vamal. Am trecut granita aia de trei ori (nu cu trenul, ce-i drept) si nici macar o singura data nu s-a uitat cineva atent la moaca mea sa vada daca corespunde cu poza din buletin. Mi-a lasat cumva impresia ca puteam sa trec lejer si cu buletinul lui Mos… Martin.

    Nu se poate si plati cu euro prin unele locuri din Budapesta? Intreb pentru ca stiu ca in Elvetia se poate, cel putin prin orasele mari. Si prin Brasov la fel, cel putin pe unde se vand suveniruri, preturile is si in euro si oamenii accepta euro, nici o problema. Si si pe la unguri la benzinariile din drum spre Austria.

    Gradul de curatenie n-are legatura cu faptul ca-i mai la vest. Francezii si englezii sunt si mai la vest si nu se omoara cu chestiile astea. Si am o tona de poze de prin parcuri din Irlanda… arata grozav, mai putin ambalajele aruncate peste tot. Si nu vrei sa stii ce-i prin Germania prin locuri care nu-s chiar la vedere. Macar nu miroase a pisat, desi am mai vazut si pe acolo indivizi care marcheaza copacul sau tufa.

    Cat despre oameni ai strazii… am avut recent un soc in Hamburg – nici macar in Paris n-am mai vazut atatia! Si, spre deosebire de cei din Paris, unii cersesc chiar insistent si cu tupeu. Mi-a fost chiar teama in unele momente, desi nu s-a intamplat ca insistenta sa se transforme in agresivitate.

    Am ramas putin blocata la chestia cu meniul automatelor in romana si nu din motive de Covasna. Ci din cauza ca… mi-am dat seama ca n-am dat niciodata importanta limbii la automatele de bilete. Probabil si pentru ca nu mi-am luat niciodata vreun bilet undeva unde nu intelegeam aproape deloc limba. Acelasi lucru si in cazul hartilor din transportul in comun. La cat le-am studiat pe cele din Berlin si Viena, n-as fi in stare sa-ti spun daca-s doar in neamta sau nu. In orice caz, sunt usor de procesat.

    Nici eu nu simt nevoia sa bifez obiectivele turistice. De multe ori le evit ca pe ciuma. In special in Paris, de fiecare data cand am vazut cate o coada la ceva, am decis sa ocolesc. Si daca e o chestie care mi-a displacut la Viena, a fost faptul ca e atat de plin de turisti in zona centrala, unde am auzit inclusiv chestii de genul “Viorele, ai si tu grije ce face copchilu’ ala!” Sunt locuri pe care le-am vizitat, dar in general am evitat nebunia si doar am cautat sa explorez orasul, sa pot sa-l simt.

    Si stiu ce zici in legatura cu relaxarea. Pe aici ma astept mereu sa-mi sara careva la beregata. Afara e cu totul altfel, lumea e mult mai calma.

    • Deh, la noi s-au uitat :)

      Nu știu ce să zic. Am avut forinți la mine dar se presupune că atâta vreme cât sunt afișate prețurile în euro s-ar putea plăti și-n moneda aia. Nu am testat să văd, deci nu vreau să spun vreo prostie :)

      Am văzut ceva poză dintr-un Mc din Londra. Pe cuvânt dacă aș fi stat 5 minute în cocina aia, era ca animale, deci îți dau dreptate și aici, știu ce spui.

      Aici nu aș spune că am văzut mulți, poate doi sau trei în centru, toți cu câini, dar în zona aia m-a cam speriat dispunerea. Nu erau acolo, dar se vedea clar că ăla este “cartierul” lor.

      Da, alesesem engleza la automat când mi-a spus Mihaela să dau înapoi că au și română. A fost frumos. Puteam să mergem pe jos la Gară dar am zis să iau metroul și să văd cum este. Este adânc în primul rând, am coborât de mamă-mamă :)

      Exact, nu-s genul să mă calc pe picioare cu toată lumea și nici să fac a milioana poză a turnului înclinat din Pisa, ca exemplu. Prefer să învăț despre viața lor de zi cu zi, despre cum sunt ei.

      Așa pare. M-am relaxat, nu complet, dar m-am simțit alt om :)

  • mno… controlul vamal se face de obicei într-o singură țară:fie aia în care intri, fie aia în care ieși. pricep așadar că era treaba ungurilor să te identifice. eu așa am ”pățit” de fiecare dată. bine, când mergi cu mașina, te verifică la granița noastră sau a vecinilor, dar pe la austrieci, nemți nu știu dacă am văzut vreodată vameși, doar poliția de autostradă, care are cu totul alte trebi.
    postarea nu e lungă, judecând după propriile mele postări despre vacanțe. înțeleg că, una peste alta, budapesta ți-a plăcut. unii spun că este mai frumoasă decât viena. alții spun invers. eu îți doresc să fie doar începutul. și-ți mai doresc să nu mai mergi cu trenul. e păcat să pierzi atâta amar de timp închis într-o cușcă vagon, când hurducat, când staționat pe câmp.
    și daaa… istambul. să te gândești la un city în instambul… sunt tare curioasă cum l-ai vedea. :)

    • Sau clar, dacă merg cu trenul, să fie vagon de dormit, altfel e nenorocire.
      Da, mi-a plăcut, este cu totul altceva și pricepi din orașul cât de greșiți suntem noi când vine vorba de așa ceva. În Austria o să vedem, când ne vom întoarce la Budapesta (3 zile sunt nimic pe lângă ce merită ca timp orașul acela) vom lua în calcul și cele 2 ore până la Viena :)
      Istanbul… kebap de la sursă cum ar veni. Glumeam. Aș putea să mă gândesc la Izmir, tot avem birou acolo, le fac o vizită :)
      Mno, probabil că așa sunt procedurile la vamă, de s-au uitat ambii la noi. Am zis că asta este, sunt în ordine, n-am probleme, să facă ei ce vor :)

  • da, și izmir este frumos și, la cele 3 milioane de locuitori este chiar mare. are însă un ușor iz comunist (părerea mea) cu imensa statuie a lui ataturk, mi se pare că este și un muzeu pe-acolo. noi am tot vrut să ajungem la kadifekale (cetatea de catifea) de câte ori am tot trecut, dar la cât de mare este orașul ăsta ni s-a tăiat elanul.
    eu am niște ancore frumoase cu stambul, poate și pentru că mi-a plăcut enorm acel city break de februarie plătit de alții, ori, poate, pentru că stambul a fost atâta vreme capitala imperiului și asta se mai simte și astăzi.
    noi mergem curând a 5-a sau a 6-a oară în viena și încă nu am pretenția că am văzut jumătate din frumusețile ei. dar știu ce gust are ștrudelul cu brânză, sos de vanilie și frișcă! aolio mamă! :)

  • Controlul mai drastic la intrarea in Ungaria s-ar putea datora faptului ca acolo este granița de zona Schenghen și ei sunt răspunzători de ce lada sa între in zona.

    • Este foarte-foarte posibil să fie așa, m-am gândit și la asta. Intrat în țară am văzut că fac lucrurile aplicat, dacă se apucă de ele nu le fac de mântuială, dar este posibil să fie vorba inclusiv de asta :)

  • Eu am norocul de a sta in Arad.Toata vara am mers la unguri la Battanya la ștrand.de ce?pentru că la noi bazinele sunt infecte.Am fost inițial la un ștrand de lângă Arad.Jeg,jeg,jeg apa termala jeg jeg
    Fără apă caldă la dusuri iar când am întrebat managerul a țipat la noi.Baie murdara infecta ,mizerie peste tot.
    Asa că împreună cu o prietena am mers la unguri ,zilnic.Dimineata in timpul săptămânii plecam la unguri 28km dus 25intors.Treceam pe la Turnu și să știți că ne verificau atent maghiarii deși ilne cunoșteau după mutre,odată a trebuit să ne întoarcem că am uitat talonul de la mașină Anyway bazin apa termala ,bazin de înot curat curat peste tot puteai sa mănânci de pe jos.Baia extraordinar de curata,cabine pentru schimbat,mâncare cu tona și foarte buna la preț rezonabil.Nota 10 pentru vecinii noștrii.La Mako și în alte orașe la fel

    • După cum am spus, știu să aibă grijă de ceea ce au și să scoată bani din asta. Budapesta este mai ales un oraș turistic și face bani serioși din asta, am văzut cu ochiul meu. Este ceea ce ne dorim și noi să fim, numai că noi lăsăm totul în paragină și după aia ne plângem că nu vin turiștii pe aici. Păi de ce să vină? Vorba ta, de ce să te duci unde este mizerie când poți să te duci unde este curat? :)

  • Am fost la Budapesta acum cativa ani inainte de Crăciun, dar cu avionul. Ne-a plăcut mult, curățenia, mâncarea, gulasul in toate formele lui, dulciurile, strandurile termale, străzile, oamenii…Singura problema ( pt.mine) a fost o toxinfectie alimentară de la o chestie mancata in centru la un târg de Crăciun unde mirosea imbietor a vin fiert cu scorțișoară … Problema a tinut 4 zile si aproape a stricat toată excursia, așa că…mare atenție la ce si unde mancati!!

    • Aiaia, de la un târg stradal am mâncat kurtos. Se pare că am avut noroc, nu am pățit nimic, dar rețin întâmplarea și mă feresc cât pot de mult. În general oricum e bine de evitat de mâncat la evenimente de gen, nu știi cine, ce, cum și de ce și e greu să tragi pe cineva la răspundere. În rest da, Budapesta este altceva. Parte de imperiu și asta se vede :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: