Bucovina, într-o seară fantastică!

Cu o zi înainte de a cânta la Metalhead Awards, din postura de câştigători la două categorii, cei de la Bucovina s-au oprit în Silver Church pentru lansarea albumului “Sub stele”. Practic, al treilea album din discografia lor, după “Ceasul aducerii-aminte” şi “Duh”.

Pentru deschidere au fost aleşi cei de la Abigail. Nu-i mai auzisem de la Sibiu, la ARTmania 2012. Prestaţia lor de acum mi s-a părut, comparativ cu aceea de acum 2 ani, palidă. Dacă în 2012 regretam că sunt la masă şi că nu pot fi acolo în faţă, pentru că Abigail băgau de voie şi băgau bine, acum aproape că am adormit. Vorbesc serios. În plus, dialogul cu publicul este la cote 0, iar modul în care aleg să-şi prezinte piesele sau activitatea nu are nimic atractiv.

Singurul lucru notabil care s-a petrecut în timpul concertului Abigail a fost chemarea lui Andrei Irode pe scena Silver Church, acesta primind un cadou care să marcheze cei 4 ani de activitate ai Blackhawk Security. Un moment frumos şi meritat din multe puncte de vedere.

De fapt, scuze, nu acesta este singurul lucru notabil. Al doilea s-a petrecut în timpul primei piese, când pe scenă a urcat o domnişoară mascată purtând o candelă. Notabil pentru că acel moment prefaţa prohodul muzical ce avea să urmeze.

Şi, după o pauză binemeritată…începe şi muzica.

Diferenţa dintre ceea ce fusese până atunci şi ceea ce ne-a lovit la primele acorduri ale celor de la Bucovina a fost imensă. O trezire acută din lâncezeală, pigmentată exemplar de maşina de sunet de pe scenă, maşină care părea decisă să şteargă orice urmă de inutil încă de la primul sunet. În “Phoenix, însă eu” a lui Nicu Covaci există un capitol care se cheamă “Săli mitraliate electric”. Un titlu tâmpit, scornit de un limbaj de lemn al unei societăţi care şi-a demonstrat limitele. Însă cam aşa a arătat începutul de concert Bucovina: oamenii şi-au dorit neapărat să ne asigure că ne pot pune la perete.

Şi au ţinut-o aşa până la final, într-unul dintre rarele momente ale vieţii mele de cronicar în care am putut spune despre o trupă neaoşă că “da, românii ăştia rup necondiţionat”. Comparând cu tot ceea ce am văzut la Bucureşti din 2011 încoace, aş spune că pe scenă am avut o trupă românească excelentă, care a evoluat cu energia celor de la Brainstorm, tehnicitatea celor de la The Progressive Dream Team, inspiraţia celor de la Myrath şi cheful nebun de a cânta al celor de la Asphyx.

A fost unul dintre rarele momente în care m-am simţit puţin mai împăcat cu faptul că sunt român. Sunt sătul de explorarea filonului popular aşa cum este ea făcută în ziua de azi, iar forma pe care o dă Bucovina presupusei spiritualităţi de care am dispune nu doar că este atractivă din punct de vedere muzical, dar beneficiază de o concepţie ideatică departe de a se înscrie în şablonul naţionalist cu care se operează recurent în aceste zile. O lecţie de românism aplicată aşa cum ar trebui ea să fie aplicată de fiecare dată, fără apel la sentimente suplimentare şi inutile, lecţie oferită pe acorduri care sunt gata să frângă la orice oră ideea că aici nu se poate face muzică. Se poate. Şi se poate chiar bine.

Cât despre public, am fost uimit să văd că Silver Church era aproape plin chiar înainte de debutul trupei de deschidere. Este un semn că Bucovina are o bază solidă de fani, lucru care s-a văzut pe tot parcursul concertului, căci aceştia s-au manifestat secundă de secundă alături de trupă.

Evenimentele nedorite, ca de fiecare dată, au lipsit. Şi da, mai ales pentru că la post a fost, ca de atâtea alte ori, Andrei Irode alături de Blachhawk Security, combinaţie care nu ştiu să fi dat greş vreodată. Şi, că tot a venit vorba, redacţia Rocksounds.ro le urează La Mulţi Ani! şi pe această cale, mulţumindu-le pentru tot ceea fac pentru ca lumea să se bucure în cele mai bune condiţii de un spectacol.

Un cuvânt bun şi pentru organizatori, căci nu am văzut să fi fost probleme de gen, poate la final, şi vorbesc de coada la haine, dar asta deja nu mai ţinea de ei, şi pentru Silver Church, clubul în care am spus de atât de multe ori că mă simt ca acasă, probabil cea mai bună alegere bucureşteană pentru un eveniment care doreşte a avea şi o ţinută, nu doar o prezenţă.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.