Blaze Bayley – “The man who would not die”

În 1993, Bruce Dickinson părăsea Iron Maiden, semnând fără prea mari regrete momentul prin care colegii săi urmau să piardă mult din cadenţa cu care ne obişnuiseră. Trecând prin multe căutări, Iron Maiden a ales să înlocuiască imaginea trupei cu Blaze Bayley, un vocalist deloc rău, pe vremea aceea frontman-ul celor de la Wolfsbane. Era în 1994. Cinci ani mai târziu, Bayley părăsea Maiden-ul, în parte pentru că, spun eu, nu reuşise să-l înlocuiască pe predecesorul său, în parte pentru că însuşi “alarma aeriană” se întorcea acasă.

Din acea clipă, Bayley a ales să-şi formeze propria trupă şi să treacă la activitatea solo. Una pe care o consider mai bună decât a multor altor ex-vocali, şi îi enumăr aici pe Michael Kiske (Helloween), Andi Deris (Pink Cream 69, Helloween) sau Jorn Lande (aici îmi este greu să enumăr trupele pe care le-a servit acesta), dar în urma celei a lui…Bruce Dickinson, ale cărui albume solo sunt greu de depăşit. Solişti vocali care au ratat carierele personale mai sunt, dar nu acesta este scopul articolului de faţă.

“The Man Who Would Not Die” este cea mai nouă apariţie discografică a liui Bayley, semnată 2008. Şi ea are de toate. Are Iron Maiden, are Wolfsbane, are Blaze. Dispune de forţă, ritm, schimbări rapide de orchestraţie. Are o duritate aparte, o viteză pe care cu greu am găsit-o chiar şi la Iron Maiden şi, peste toate, are parte de o voce fenomenală, pe care nu mă aşteptam să o mai găsesc atât de proaspătă pe cum o ştiam.

Albumul nu este uşor de ascultat. Asta pentru că introduce o atmosferă aparte, pe alocuri sumbră, cu care chiar şi celor mai obişnuiţi cu metalele mai grele le este greu să se obişnuiască. Probabil că aici are un rol şi combinaţia de stiluri din care sunt alcătuite piesele, dar asta nu face decât să aducă un punct în plus la evaluarea finală. Albumul curge cumva liniar, în sensul în care nu există derapaje serioase de la ideea de bază şi de la modul de abordare al pieselor, dar nu este deloc deranjant pentru că melodiile sunt atât de bine realizate încât orice altceva nu se poate pune în discuţie. Deşi, la a doua ascultare, unele dintre ele ar fi putea fi considerate cumva plicticoase, trebuie spus că fiecare dintre ele dispune de un feeling aparte, care te face să laşi albumul pe repeat şi să îţi vezi de ale tale. Sunt câteva momente în care am fost suprins de riff-urile devastatoare executate de trupa lui Bayley, una care a fost aleasă, este clar, exact pentru a-i pune în valoare calităţile vocale şi timbrul aparte de care dispune.

Este un album pe care mi-aş dori din tot sufletul să-l ascultaţi. L-am văzut pe Bayley la concertul Iron Maiden de acum ani buni, şi dacă am să ajung la Maiden-ul de anul acesta, am să reuşesc să fac o comparaţie, absolut necesară pentru un individ care a crescut cu trupa lui Harris. Însă, la nivel solo, Bayley este ireproşabil, iar acest “The Man Who Would Not Die” nu face altceva decât să ne spună că metalul de calitate nu a murit. Un album care nu trebuie ratat, spun eu.

PS – La ora actuală, Wolfsbane a fost reformat, iar Blaze este şi solistul lor vocal, asta în timp ce lucrează pentru unul dintre cei mai cunoscuţi retaileri de piese auto din Marea Britanie.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.