Beth Hart, la București pentru un alt tip de concert

Nu știu cum s-a nimerit, dar ambele cronici la concertele Beth Hart la care am fost le-am scris pentru mine. Așa a fost să fie, ambele au rămas acasă, pe pagina asta de care până și eu uit câteodată.

Dar să continuăm. Data trecută, Sala Palatului a văzut asta. Hai să vedem cum a fost acum.

De data asta Beth a ales să fie ceva mai lirică. A comprimat mult mai multe cântece de suflet, s-a folosit mult mai mult de partea acustică a show-ului și a creat o atmosferă mult mai întunecată. Să spun de exemplu că doi cetățeni aflați pe rândul din spatele meu au fost extrem de deranjați de asta și au comentat tot timpul pe tema respectivă, la un moment dat spunând chiar că dacă Beth o mai ține mult așa… ei o să adoarmă. Trebuie să recunosc, până și mie mi-a pus ceva probleme concertul, mai ales pe final, pentru că înlănțuirea aceea de piese triste, apăsătoare, negre nu este nici pe departe ceva care să te facă să te simți prea în elementul tău. Oricum, la Beth trebuie să te aștepți mereu la ceva de gen, este perfect capabilă să fie extrem de veselă la un concert pentru ca a doua zi să aleagă să fie așa cum a fost la Sala Palatului. Viața ei are suficiente motive să o facă să ne vorbească direct din suflet, poate pentru a-și mai exorciza din demonii de serviciu, poate pentru a ne ajuta să pricepem mai bine ce dar frumos este viața și ce bine am face dacă am ști pentru ce să o trăim.

Poate că la mijloc pentru decizia ei de a nu mai fi atât de electrică pe cât se așteptau unii este și chitaristul de care dispune. Dacă-mi aduc eu bine aminte nu mai este cel de data trecută, iar cel cu care cântă acum mi s-a părut ezitant, neinspirat și pe alături chiar primitiv în interpretare. În sfârșit.

Altfel, despre Beth nu se poate spune decât că nu este de pe planeta asta. Modul în care-și construiește poveștile și le interpretează este aproape ireal, iar vocea ei este făcută să înmoaie absolut tot ce întâlnește în cale. De la Janis Joplin nu am mai văzut așa ceva și nu sunt sigur că Beth nu a trecut deja în față, devenind o probabilă cea mai bună voce feminină de care a dispus vreodată rock-ul, la modul particular, și business-ul muzical, la nivel general.

Cam asta s-a întâmplat pe scena Sălii Palatului, cam asta am văzut eu acolo. Dacă fătuca asta ireală mai trece pe aici și nu ați văzut-o încă, eu aș spune că nu ratați concertul ei de data viitoare. O asemenea experiență trebuie trăită măcar o dată de orice ascultător de muzică, indiferent de genul muzical pe care-l preferă.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: