Axxis – Kingdom of the night (2014)

Ce i-o fi îndemnat pe nemții de la Axxis să iasă la interval cu un nou album ne este foarte greu să vă spunem. Cert este că anul 2014 a adus cu el “Kingdom of the night II”. De fapt greșim, aici este chiar explicația: se împlinesc 25 de ani de când Axxis scotea pe piață primul album, în 1989, intitulat, de așteptat de altfel, “Kingdom of the night”. Finuț, nu? Puțin, așa, manowarian, cu albume remixate care te epilează complet și care poartă-n coadă cifre.

Cum arată aniversarea Axxis? În primul rând trebuie să vă spun că albumul are două CD-uri. Sau versiuni. Un Black Edition, pentru personajele care preferă agresivitatea sunetului (alooo, stați calmi, nu discutăm totuși de Behemoth sau alte minuni!) și un White Edition, pentru doamnele și, mai ales, domnii care sunt, așa, mai vulnerabili (Naomi, lasă salcia, nu te sinucide!).

Per total, la Black Edition m-a pufnit râsul, iar la White Edition m-a pufnit spaima. Pentru cine nu știe, Axxis este una dintre trupele pe care le pot asculta la orice oră, doar că minunea asta nu rezistă. Adică, pentru a înțelege mai bine, cele 22 de piese conținute de ambele variante sunt numai bune să faci orice pe ele, de la spălat vase la iubit maidanezii, dar aici se cam oprește totul. Desigur, e al naibii de melodic, e al naibii de R’N’R, este Bernhard Weiß la maximum, dar cum din 2009 trupa nu a mai scos nimic (albumul de cover-uri din 2012 nu se pune…), mă așteptam ca titlul acesta să conțină toată energia păstrată de-a lungul anilor. Nu a fost chiar așa.

Ca să fiu drept, nu avem de-a face sub nici o formă cu un eșec. Dimpotrivă. Albumul ține. Vorbesc serios. Doar că are o mare probemă, aceeași întâlnită la multe altele: nu știi sigur dacă după ce-l asculți trebuie să-l păstrezi sau să nu faci asta și să te întorci în timpurile în care trupa era ceva mai agresivă și mai inspirată. Pentru că lucrurile acestea două, ținând cont mai ales de un Utopia, lipsesc.

Dacă vă sfătuim să-l ascultați? DA. Mai departe sunteți singurii care puteți decide. Cu ceva rețineri am decis, rămâne prin zonă, mai ales că am spus deja că este bun la toate. Până una alta, discutăm de 25 de ani de muzică și de un sunet care nu s-a schimbat. Pe deasupra, nici acea voce.

Piesa mea favorită: We Are The World, sosită de pe Black Edition. 

 

BogDan, Blog De Rocker

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.