Anathema la Bucuresti sau visul unei nopti de toamna

M-am indreptat catre Chaos Venue, ex-Jukebox Venue, ex-Becker Brau, ex-etc fiind tare curios sa vad ce presupune schimbarea de nume. Ei bine, la prima vedere nu presupune nimic deosebit. A disparut barul de la intrare, care asigura cumva lipsa cozilor din sala, si asta nu este neaparat un lucru bun. Nu sunt sigur daca a fost scos total din schema sau daca va fi reamenajat, dar in economia concertului de aseara lipsa sa a contat, tradusa prin cozile de la celelalte doua baruri existente.

De asemenea, a disparut si garderoba si am inteles ca aceasta a fost desfiintata definitiv. Aici mi se pare ca avem o problema, pentru ca a urmari un concert cu haina in mana nu e nici pe departe ceva care sa placa. Pe 20 si 21 octombrie Chaos Venue va gazdui doua evenimente care mi se par extrem de importante, The Progressive-Rock Dream Team si Accept, iar vremea de atunci nu poate fi estimata. Poate fi ploaie, poate fi ninsoare, poate fi frig, poate fi orice necesita o haina mai groasa. Aceasta ar trebui sa poata fi lasata la garderoba pentru ca spectatorii sa se bucure cu adevarat de concert. Sper insa ca managerii clubului s-au convins aseara de necesitatea existentei unei garderobe, mai ales ca ea era una cu plata, deci avantajele sunt inclusiv de ordin material. Din experienta pe care o am la evenimentele gazduite de actualul Chaos Venue pot spune ca nimeni nu s-a suparat vreodata ca trebuie sa plateasca pentru a-si lasa haina undeva unde este in siguranta.

Anathema a intrat pe scena cam la jumatate de ora dupa ora oficiala anuntata pentru concert. Din ce am inteles, intarzierea s-a datorat probelor de sunet, pentru ca trupa si-a dorit ca lucrurile sa iasa perfect. Nu s-a auzit deloc rau insa, asa cum am spus de fiecare data cand am intrat in club, acolo inca se mai poate lucra la imbunatatirea acusticii. Sper ca rebrandingul actual sa se concentreze si asupra acestui lucru, pentru ca altfel ar fi pacat. Clubul dispune de un spatiu generos, locatia este excelenta privind prin prisma accesului, asa ca merita si un sunet perfect pentru ca evenimentele desfasurate aici sa se inmulteasca.

Anathema si-a concentrat recitalul mai ales pe piese de pe ultimele sale doua albume, “We’re here because we’re here” si “Weather systems”. Concertul de aseara facea oricum parte din turneul de promovare al ultimului album, deci nu am avut absolut nici o surpriza in ceea ce priveste setlist-ul evenimentului. Si aici a fost si momentul in care mi-am dat seama ca publicul este oarecum impartit. Pe de-o parte erau cei care inca mai credeau ca Anathema este cea veche, cu sonoritatile acelea care faceau din ea o trupa de metal. Si pareau tare dezamagiti, mai ales ca s-au auzit voci care au cerut anumite piese pe care, in arhitectura actuala a Anathemei, nu aveau cum sa le primeasca. De cealalta parte erau fanii noi ai trupei, cei sositi alaturi de ea dupa schimbarea de sound si atitudine, care cunoasteau la perfectie piesele pentru care sosisera acolo. Apropo de asta, am putut remarca prezenta multor spectatori care pareau veniti direct din corporatiile unde lucreaza, probabil ca trupa si-a castigat deja un segment serios de piata in randul acestora.

Anathema este, privind lucrurile cat se poate de rece, o analiza a propriilor sentimente. Versurile care te indeamna la reverie, duelurile pline de pasiune dintre vocea lui Vincent Cavanagh si cea a lui Lee Douglas, temele muzicale aproape voit angelice ca si costumatia aleasa propun, adunate, o magie adresata unui public despre care se poate spune ca inca nu s-a regasit pe deplin. Practic, Anathema este o suma de intrebari, intrebari actuale generate mai ales de schimbarile sociale extrem de rapide si nu intotdeauna usor de primit, la care raspunsurile sunt extrem de greu de gasit. Iar Anathema nu ofera raspunsuri, ci doar un suport muzical pentru ele, lucru care o califica, dupa cum am spus deja mai sus, pentru un anume tip de public. Mi se pare extraordinar ca se intampla asa, muzica fiind cel mai bun liant sufletesc pe care-l cunosc, dar si modalitatea prin care schimbarile despre care am vorbit mai sus pot fi mai usor suportate, digerate si, de ce nu, in final asimilate.

Vincent Cavanagh, Daniel Cavanagh, Jamie Cavanagh, John Douglas, Lee Douglas si Daniel Cardoso sunt, de asemenea, si excelenti instrumentisti. Muzica lor suna excelent, John si Jamie puncteaza excelent lucrurile prin sectia ritmica excelenta de care se ocupa, Vincent si Lee asigura discursului o dimensiune aparte, alcatuindu-l din doua lumi, din doua interpretari distincte, iar Daniel si Cardoso adauga sare si piper peste toate acesta calitati. Un recital excelent, executat din suflet, un “Fragile Dreams” primit cu aplauze la scena deschisa, doua bisuri, pe scurt…o prestatie care i-a facut fericiti pe toti cei prezenti acolo, indiferent pentru care parte din Anathema venisera acolo. Am uitat sa amintesc de “A natural disaster”, cred ca aceasta era piesa, cantata formidabil de Lee Douglas, o interpretare pe care am s-o tin multa vreme minte.

A fost, tragand linie, o seara frumoasa, un fel de vis de toamna. Sau n-a fost deloc un vis, ci realitatea pura, ajunsa la noi prin intermediul unei trupe care s-a reinventat la timp pentru curentul muzical actual, dovedind ca dispune de abilitatea si maiestria care sa-i permita sa reuseasca si pe un alt segment decat cel pe care debutase.

BogDan

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.