Am o senzație…

Simt din ce în ce mai apăsătoare și mai tristă senzația că lucrurile au fost deja stabilite. Că din nou se întâmplă sau se va întâmpla sau deja s-a întâmplat ceea ce am învățat la sau din istorie.

Am senzația că s-a tras linia din nou. De data asta cu metode moderne, nu mai merge ca pe vremuri, bate la ochi. Am senzația că noi suntem din nou unde am mai fost. Că ceea ce se petrece acum nu este decât circul care să ascundă treaba asta și că poporul este folosit ca să legitimeze el ceea ce s-a stabilit de către alții. E și normal. Când dispui de un popor atât de cretin de ce nu te-ai folosi de el? Neamul ăsta este gata oricând să susțină un nou Caritas, e numai bun să lucrezi prin el.

Și am senzația asta pentru că s-a ajuns prea repede la “neamestec în treburile interne”, “#ROexit” și “declarație de independență față de Europa/Bruxelles”. Suspect de repede, semn că treburile astea erau pregătite. Iar instinctele mele despre țara asta și oamenii ei rar au fost păcălite, adică mai precis nu au fost păcălite până acum.

Mno, aici e țara unde era granița. Și țara unde s-ar putea ca granița să fi fost trasată din nou. Aproape că-s sigur de asta, las doar procentul ăla de avarie deoparte, dar el nu a contat vreodată. Linia asta le va folosi unora, poate va aduce niște liniște pe unele meleaguri, desigur, singurii perdanți suntem noi. Ca întotdeauna. Noi, românii.

Sper ca de data asta să mă înșel. Dar dacă nu mă înșel (și eu așa simt, că nu) atunci nu mai avem mult până când vom ieși din țară cu pașapoarte și viză, asta chiar și la bulgari și asta doar dacă ne permite aparatul de partid și de stat, că na, poate nu merităm, nu suntem tovarăși de încredere, nu prezentăm garanții, nu venim din familii sănătoase. Și că o să avem nevoie din nou de permis de muncă, oriunde ne-am duce, dacă ne vom mai duce. Că veni vorba de bulgari, norocul lor că-s ceva mai departe și ceva mai de încredere. Și, desigur, că mult mai importantă este Turcia.

Și asta mai înseamnă că mai avem extrem de puțin timp să ne salvăm. Recte, dacă lucrurile continuă așa atunci cine nu se salvează anul viitor, maximum anul viitor, nu se mai salvează deloc în următorii 50 de ani.

Apropo, vă mai amintiți când domnul Dragnea a anunțat că are pregătit un plan de guvernare pe 50 de ani?

Exact. Aia ziceam și eu.

Acum… tic-tac, tic-tac, tic-tac.

Urmează să vedem cu toții dacă am din nou dreptate.

Comments 2

  • Linia aia o tragem noi zi de zi cu mana noastra, nu ne-o trage nimeni pentru noi.

    • Tocmai de aceea vorbeam de istorie. Da, acea linie am tras-o mereu noi, nimeni altcineva. Și de data asta tot de noi este vorba, ceilalți nu fac decât să constate și să se dea deoparte dacă tot nu au cu cine și de ce :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: