Am mai trecut cu urechea peste câteva albume

Stratovarius – Eternal (2015)

Exact ca titlul mi s-a părut a fi acest nou produs discografic al celor de la Stratovarius. Parcă nu se mai termina, aveam senzația că va dura o veșnicie. Și ulltima piesă mai are și peste 11 minute, ca să-ți mănânce și ultima fărâmă de speranță. Un album slab, repetitiv, fără nimic deosebit, nici măcar cu un singur punct de atracție în afara faptului că Stratovarius mai există, din motive care-mi scapă. Dragonul s-a sinucis ascultând Eternal, putem trece mai departe.

Tarja Turunen – Ave Maria/En plein air (2015)

Acesta este al cincilea album de studio al Tarjei, și primul care abordează zona muzicii clasice. Din punctul meu de vedere este un album care arată ceea ce știm deja, că Tarja este o vocalistă care se descurcă foarte bine în zona muzicii care evită consumul. Pentru cine este pasionat de așa ceva cred că va fi un album care să merite ascultarea. Pentru cine o vrea pe Tarja altfel…este de evitat, că plictisește. Pentru iubitorii de muzică de gen să spun că Tarja va sosi pe 7 decembrie în România, acolo unde va susține un concert special de Crăciun, la Ateneul Român.

Annihilator – Suicide society (2015)

Un album care m-a dezamăgit puțin. Mă așteptam la ceva mai mult de la el, dar se pare că inspirația a plecat pentru o vreme, să sperăm că doar de pe acest album și că viitorul va fi ceea ce aștept cu adevărat de la Annihilator. Altfel, sunt acolo și ceva riff-uri interesante, și ceva idei, dar într-o cantitate care nu mă mulțumește nici pe departe și de o calitate care lasă de dorit. Cam anemic pentru o formație despre care de multe ori s-a spus că ar trebui să fie în Big 5. Oricum ar fi, un album de colecție, ar fi păcat să-l las pe dinafară, chiar așa cum este.

David Gilmour – Rattle that lock (2015)

Dacă vă așteptați de la acest album să fie un fel de Pink Floyd, atunci mai bine nu-l ascultați. Desigur, sunt acolo și asemenea elemente, însă avem de-a face cu un album extrem de liric pentru ceea ce știam că poate Gilmour să producă. Sunt și ceva influențe de concert cafe, aproape că ai senzația că albumul este unul instrumental, curgând liniștit fără să producă mari probleme, în timp ce bei o cafea. Și asta este și marea sa calitate. Desigur, peste toate se înalță chitara lui David și tonul acela special, exact savoarea de care avea nevoie. Nu seamănă sub nici o formă cu celelalte trei albume de studio ale sale, însă trebuie neapărat ascultat.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: