Alt an

Uite că a trecut anul. Pe cuvânt dacă știu ce am făcut în el. Desigur, în afară de plătit taxe pentru adunătura de nemernici care poartă generic numele de politicieni, indiferent din care parte a politicului sosesc nemernicii ăștia. Și că tot am început cu asta, am să vă zic încă de pe acum că nu voi merge să votez. Mi-e mai teamă să mă salveze USR-ul decât să mă îngroape PSD-ul, așa că am să stau frumos acasă. Sau am să mă duc să votez cu UDMR-ul. Nu de alta, dar dintre toate traseistele politice ăia sunt singurii care au anunț pe tema asta, cu număr de telefon și poze, așa cum stă bine oricărei escorte.

Am făcut socoteala anului ăsta. Dă cu virgulă, dar asta este. Nu a fost nici rău, nici bun. Pe undeva aș putea fi chiar mulțumit. Am un serviciu, am cam tot ce-mi trebuie prin casă, nu au fost lucruri deosebite care să ne pună în pericol, pisica este din nou sănătoasă, nu dormim în cartoane, berea e mereu rece la Mega, din astea…

Desigur, se poate mai bine. Desigur, merit mai mult. Merit mai mult, și nu de azi sau de ieri. Și poate că anul viitor am să mă gândesc serios la asta. Sau mă rog, poate că anul viitor voi găsi și rezolvarea pentru asta, că de gândit mă gândesc zilnic. Poate că anul viitor mă apuc iar de scris, am o tonă de idei pentru un viitor de volum. Poate anul viitor am să cânt mai mult la chitară, adună alea mici praf în husă. Poate anul viitor am să mă joc mai mult. Poate anul viitor am să citesc mai mult. Poate anul viitor… multe altele.

Una peste alta gata, a fost un an în care sufletul mi-a rămas la Budapesta și încă stă la masă în cafeneaua cu pisici, savurând un vin în timp ce un Maine Coon se urcă pe masă și se cuibărește lângă pahar. A fost anul în care am priceput definitiv și iremediabil că pe aici, pe meleagurile astea, chiar nu se dorește, pentru că de putut s-ar putea. Și nici n-a fost nevoie de vreo civilizație extrem de avansată pentru asta, ci de un drum de 18 ore cu un tren în care săpunul și hârtia igienică au apărut după ce am ajuns la Lőkösháza.

Ce vreau pentru anul viitor? Well, măcar să nu mă prăbușesc. Câtă vreme pot face asta am șansa de a mai face și alte lucruri, poate chiar unele care să mă bucure. Poate că va fi anul în care să părăsesc aceste minunate meleaguri, unde respiratul a devenit un chin. Sau măcar orașul, această infecție cu stafilococi multipli care poartă denumiri de oameni, acest loc în care a te trezi dimineața a devenit o sentință, încetând să mai fie o bucurie.

Ei bine, om vedea.

La revedere, 2018.

Să vă fie bine tuturor!

sudo add-apt-repository ppa:AltAn/2019
sudo apt-get update
sudo apt-get install 2019

Comments 6

  • îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine, pentru tot efortul acela de a fi, chiar dacă e greu, mult prea greu câteodată. ți-am pus în brațe propriile mele cuvinte și știu cât de mult ți-am cerut, dar nu le-aș lăsa nimănui altul și, cu toate acestea, simt uneori că e mult. și e greu. ca pe-un bob de mazăre sub saltele.
    cum a fost anul meu? de-a dreptul fantastic. și știi că am mai mult de o mie de motive pentru recunoștință din lumea mea solitară. chiar a fost un an special, unul cu validări, cu primele sărbători acasă și sunt recunoscătoare pentru că ai fost și ești acolo.
    îți mulțumesc, Bogdan și știi… pe pervaz ca mereu.

    • Mulțumesc și eu pentru cuvintele frumoase. Am început deja să mai tai din motoarele pe care le ofer altora. Nu că nu le merită, nu că nu aș mai face asta, dar când bunele intenții sunt strict dintr-o parte parcă nu mai este cazul să ne mai chinuim. O să-mi reduc la maximum prezența în lume, o să fac asta până la punctul la care am să-mi fie eu mie și strict celor care, să spunem, mă merită, asta doar și prin prisma faptului că mă privesc de pe pervaz și pricep ce și cum. So… un an bun, liniștit, fantastic dacă se poate, de ce să nu repeți experiența asta din nou? :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: