activitate literară

În 2010 mă înscriam, destul de temător, în ceea ce poartă numele de “Incubatorul de Condeie”. Sub acest nume, cei care și-au asumat misiunea respectivă ofereau scriitorilor nepublicați șansa de a fi cunoscuți, de a-și vedea lucrările publicate. Am fost sceptic, inclusiv în seara în care s-au acordat premiile, sceptic nu față de ei, cât mai ales față de mine. Câștigător al premiului național “Incubatorul de Condeie” la secțiunea poezie, și publicat în antologia concursului, începeam să văd un drum. “Incubatorul de Condeie” a ajuns azi să trăiască ediție după ediție, asta în ciuda unor vremuri care-i sunt potrivnice și a dezinteresului aproape total pentru frumos.

 

piÎn 2011, încă de la începutul anului, mi-am asumat răspunderea de a cunoaște o altă fațetă a artei, aceea de redactor de carte. După luni epuizante, generate atât de particularitățile lucrului cu persoana în fața căreia îmi luasem răspunderea elaborării unui volum, cât și de implicația psihică și afectivă a faptelor și perioadelor ce urmau să constituie volumul în cauză, am adus la iveală nu unul, ci două volume ale unei povești pe care eu sper să nu mai fiu nevoit să o recitesc, dar pe care o recomand tuturor celor care nu au citit-o. Este vorba de volumul “Prețul iluzionăriii”, semnat de Dorel Dorian. O poveste despre durere și neputință, dar și despre recunoștință și șansă.

 

cmTot în 2011, dar aproape de finalul anului, am făcut și pasul pe care-l programasem de ani de zile. Am publicat primul meu volum, “Cioburile mele…”. Câteva exemplare au ajuns acolo unde trebuie, în rest am pus gratuit la dispoziție varianta electronică a cărții, la acea vreme încă departe de răspândirea pe care o are azi. A fost un pas pe care nu cred nici la ora asta că l-am făcut, oră la care amân zi după zi lansarea următoarelor două volume. “Cioburile mele…” reprezintă o călătorie într-un spațiu al oricăruia dintre noi, spațiu din care se evadează rănit. Volumul reprezintă, de altfel, cronica unei perioade de viață desenată pas cu pas pe un blog, luată și pusă exact în acea formă și cronologie în paginile cărții.

 

Pentru că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, spre finalul anului 2012 mi s-a propus să-mi asum și eu, printre alții, responsabilitatea pentru rubrica “Penițe adânci” a proiectului SemneBune.ro. Proiect inițiat tot de AdLittera, adică aceeași oameni care au introdus și concursul “Incubatorul de Condeie”. Am acceptat acest rol, mai ales că reprezenta pentru mine o provocare din punct de vedere al conținutului: urma să scriu poezie socială. Am părăsit acest proiect când a început să se transforme în altceva decât este și când site-ul a început să găzduiască păreri ale unor personaje pe care le consider măcar dubioase.

 

premii 2012A doua ediție a premiilor literare “Augustin Frățilă” m-a adus în situația de a juriza competiția din partea bloggerilor. Am primit invitația din partea lui Cristi-China Birta, cooptat în juriul respectiv și care a decis că are nevoie de ajutoare ca să fie lucrurile mai palpitante. Nu am ezitat vreo clipă să-i dau curs. Cinci volume diferite, pe paliere diferite de complexitate, pe care le-am citit aproape pe nerăsuflate. Ce am decis contează mai puțin, însă m-am bucurat foarte mult să văd că podiumul final a fost exact podiumul pe care-l alesesem și eu după sesiunea de lectură extinsă.

 

 

literaÎn 2014 Editura Litera organiza un concurs care să marcheze cei 25 de ani de existență trecuți peste ea. Concursul era unul de poezie și se chema “Cel mai frumos poem dedicat limbii române”. Am pus umărul alături de Camelia la această încercare, iar poezia noastră a ajuns în concurs pe ultima sută de metri, dacă nu în ultimele minute. Am așteptat rezultatul. A venit. Am luat una dintre cele patru mențiuni acordate cu acest prilej, iar faptul că din juriu a făcut parte și Daniel Cristea-Enache, autorul unui fantastic volum de dialoguri cu Octavian Paler, a fost suficient pentru a-mi liniști ego-ul nemăsurat.

 

 

 

TO BE CONTINUED.