A trecut o lună

Era acum o lună. Era dimineață. Începeau să sune telefoanele. Prima oară un prieten. M-am uitat la ceas, zic na, o fi greșit la ora asta. Era dimineață. Tare dimineață. Apoi a început maică-mea. Întâi a sunat la mine. Apoi la Mihaela. Apoi din nou la mine. Atunci am realizat că s-a întâmplat ceva. Ce nu reușeam să fac la ora aia era să pricep legătura dintre cele două telefoane. Intuiam că trebuie să fie ceva comun.

Mama mi-a explicat cât a putut din ceea ce aflase și ea. Nu știa bine numele clubului. I l-am spus eu, știa că este ceva cu C. Nu reținuse bine de la televizor. În dimineața aceea am deschis repede Facebook-ul. Fără cafea. Nu am avut forța să mai aștept și după ea. Instantaneu a început urgia. Am început să văd numele. Unele deja nu mai erau. Au început să se adune informațiile. Am început să tremur. Apoi am vrut să urlu. La finalul acelor clipe când m-am informat am simțit că vreau să ucid. Doar că nu exista un singur vinovat.

Am fost în ziua aia la două spitale. La Floreasca și la Bagdasar-Arseni. Acolo am apreciat eu, atât cât m-am priceput, că trebuie să fiu. De-acolo veneau veștile cele mai neplăcute. Nu știu cum am putut merge. Nu era nimic să mă țină pe picioare și totuși mergeam. Dintr-o parte nu am avut vești bune. Din partea cealaltă m-am liniștit puțin.

A trecut de atunci o lună. Lună în care primul lucru pe care-l fac dimineața este să deschid telefonul și să sper că numărul acela blestemat nu mai crește. O lună în care numele celor plecați dintre noi au fost legate inclusiv de sufletul meu. O lună în care sâmbăta aceea neagră, cu nouă morți, m-a adus la limită. O lună în care am mai și zâmbit văzând că unii dintre cei pe care-i cunosc merg spre bine. O lună în care am făcut tot ce am putut pentru a ajuta.

De asemenea, o lună în care am început să fiu altfel. Să mă păzesc de orice cred eu că ar putea să acționeze asupra mea când sunt într-un loc sau altul. Așa m-a învățat România să fac în luna asta. Să mă feresc de ea și de societatea ei, de ceea ce autoritățile au lăsat să ajungă atât de putred și de greșit încât poate ucide.

Am observat și cum se mimează grija. Cum s-a săturat patronul de la Expirat să mai pună viețile în pericol, deși făcea asta de 12 ani. Cum se închid unele cluburi ca să evalueze siguranța. Cum aduc unele cluburi patru stingătoare în zonă și au senzația că așa se rezolvă totul. Cum sunt atâtea locuri prin care am trecut și despre care acum aflu că nu au autorizație, că erau un pericol pentru viața mea și a altora. Cum am fost de atâtea ori în pericol fără ca măcar eu să-mi dau seama, cel care am fost mai paranoic decât toți ceilalți la un loc. Paranoia aia care a făcut ca acum să fiu bine.

A fost și o lună în care am fost nevoit să suport și toată mizeria aruncată de presă peste acest eveniment. În care am fost informat că a fost mâna criminală a lui Iohannis, care așa și-a obținut Guvernul dorit. În care am fost informat că a fost mâna criminală a lui Oprea, care așa s-a asigurat că uită lumea de bubele sale. În care am fost informat că a fost mâna criminală a nu știu căror agenturi care doreau divizarea României și se bazau pe acele zeci de mii de oameni care au ieșit în stradă, oameni cu care ar fi urmat să fie refăcute, prin manipulare, Transilvania, Moldova și Țara Românească. Rezultatul este că acum îmi doresc și mai mult ca mass-media noastră să dispară grabnic și dureros. Mă refer la mass-media de forma aceasta, căci mai există și picături de decență și normalitate prin ea. De la acelea trebuie începută reconstrucția actului de presă.

A mai fost o lună în care mulți bloggeri au dovedit că sunt specialiști. Specialiști în burete ignifugat, în jocuri de artificii, în stingătoare de incendiu, în modul în care trebuie să te comporți într-o astfel de situație, în accesul la Colectiv, în cum trebuiau să acționeze cei chemați acolo de urgența cazului, în multe altele. Ba e unul care dă lecții de comunicare instituțiilor statului și le spune cum trebuie să se comporte după tragedia asta. Asta contează… CUM comunică, în condițiile în care specimenul de care vorbim nu pare a avea logica faptului că pe această temă nu prea s-a comunicat, oricât ar crede el că este așa. Online-ul și-a dovedit limitele. Și mă bucur că este așa. Deși putea mișca multe nu a organizat nici măcar o donație, la o bere. În schimb a făcut campanii de Black Friday. Așa li s-a părut onlineri-lor că este corect după vinerea noastră și vinerea francezilor. De-acum știm cine este și ce este online-ul românesc. Acum s-a văzut mai bine ca niciodată.

A trecut o lună. Azi ne strângem într-un club. O să adunăm niște bani, o să bem o bere, o să ascultăm niște muzică de-aia de-a noastră și probabil că ne vom îmbrățișa tăcut și puțin distant, știind că ne bucurăm să ne vedem, să aflăm că unii dintre noi mai suntem, dar încercând să nu împietăm cu bucuria noastră durerea resimțită pentru cei care au plecat. Probabil una dintre cele mai grele revederi prin care vom fi vreodată nevoiți să trecem.

O să stăm pe-acolo, o să vedem ce este de făcut, cum putem ajuta în continuare, o să ne spunem că totul va merge înainte, o să sperăm că aceia care mai sunt încă pe paturile spitalelor se vor întoarce acasă și-și vor relua locul între noi.

O să fim convinși, da, mai ales asta, o să fim convinși că soarele va răsări din nou.

Așa și este. Va răsări.

Doar că cerul pe care va străluci nu va mai fi niciodată același.

Și noi facem parte din el.

Comments 14

  • In club vor fi si fotografiile celor plecati dintre noi, la loc de cinste, pe un perete?

    • Ai văzut și tu, au fost numele acelea puse pe steag. Cred că era cam greu ca în spațiul acela să apară și fotografiile :)

  • ai uitat asta: https://www.youtube.com/watch?v=APQLbhk-rfY
    pentru că în ziua în care vom uita, vom fi morți.

  • Mai oameni buni, cu durere in suflet va spun ca nu au fost decat 60 de morti. Nu avea cum. Am scos de acolo, eu si inca vreo cativa, mormane de cadavre. Asta pe langa cei care erau vii sau nu erau constienti. Dupa care au venit pompierii si au inceput sa scoata mai dinauntru. Dezastru… Inainte sa plec pompirii au spus ca sunt vreo 9-10 inauntru care nu are rost sa-scoata atunci. Intreb si eu, atunci cum doar 26 in prima seara? Unde sunt restul? Ca erau muuuulti, foarte multi…

    • Nu știu ce să răspund la asta. Poate pot doar să sper că nu ai dreptate…

    • acum.. fara cea mai mica intentie de a te numi mincinos, dar ma gandesc… parintii, rudele, prietenii celor care ar fi fost peste cei 60, n-ar fi zis nimic pana acum? Pentru Claudiu s-a alertat toata lumea imediat.. Nu stiu, intreb doar.

      • Eu cred că e greu de crezut că s-au putut ascunde atâția morți și că oamenii ar fi tăcut din gură pentru cine știe ce avantaje. Nu azi, nu cu așa ceva, nu când orice om poate să-și bage nasul și pe bază de internet să scormonească anumite lucruri.
        Părerea mea este că tragedia este așa de mare și este atât de greu de crezut că s-a întâmplat, că ne-a lovit atât de neașteptat…încât este nevoie de ceva să suportăm durerea. Și atunci apar analgezicele. Cum am spus în text, Iohannis, Oprea…orice, doar să nu mai doară că nu ne-am dat seama că vine.

  • Odihneasca-se in pace ! Sper ca cei care au supravietuit sa poata trece peste traumele fizice si psihice.
    Apropo de mass-media, e foarte dureros ce se intampla (cu mentiunea, ca si in articol, ca au mai fost momente de luciditate si umanitate si in zona asta, chiar daca destul de putine). Un baiat (n-o sa dau numele lui sau al postului de televiziune/blogului pentru simplu motiv ca mi-ar cadea degetele si pentru a nu se interpreta eronat) urla (mai nou) ca asa le trebuie “trepanatilor” daca s-au dus in locuri cu intrare libera pentru “a ragai bere ieftina”. Concluzia ? Fac tot posibilul sa nu deschid televizorul de o luna de zile incoace.

    • Eu nu mai am așa ceva. Mediafax, Agerpres, plus încă vreo două sau trei site-uri. Am renunțat la abonamentul la cablu, televizorul l-am făcut cadou, la revedere cu porcăriile lor. Plăteam prea multe nulități din buzunarul meu.

  • Eu am fost surprinsa de faptul ca majoritatea reactiilor pe care le-am vazut eu au fost totusi decente. S-ar putea sa aiba de-a face cu faptul ca nu am televizor si pe internet sunt locuri prin care nu calc. Dar la cate mi-am auzit (si nu doar auzit si nu doar eu) de-a lungul anilor pe strada, ma asteptam ca majoritatea reactiilor sa fie in genul celei descrise mai sus de Razvan.

    Am vazut cand au inceput sa apara stirile pe net pe la miezul noptii. Nici nu mi-am dat seama despre ce club e vorba la inceput, am trecut rapid peste partea aia, doar m-am enervat pentru ca suna exact ca incidentul Great White si de ce dracu’ nu invata lumea… Apoi am vazut… la dracu’, alaltaieri inca era in plan sa merg si eu. Si apoi m-a pocnit… eu nu m-am mai dus, dar altii… Am vrut sa te sun, am vrut sa sun multa lume, am luat telefonul in mana de cateva ori si m-am razgandit de fiecare data, ce dracu’ fac, e trecut de miezul noptii, daca n-au fost ori le stric noaptea, ori nu primesc raspuns si nici un raspuns poate sa insemne si altceva… apoi am stat pe facebook si pe ce transmiteau digi vreo patru ore pana pur si simplu am picat lata. Nici macar nu puteam sa citesc, cautam doar nume.

    Mama m-a sunat dimineata pe la 6-7. Doar ca sa ma intrebe daca am auzit si daca stiu pe cineva care… Stia ca n-aveam cum sa fi fost acolo. De-abia luni a inceput sa sondeze terenul sa vada daca… stiai de trupa? ai fost la concerte de-ale lor? Zgariam tocul de la usa, ca era clar unde bate… M-a intrebat si cum e la Arene pentru ca acolo fusesem ultima data…

  • Tu cum crezi că m-am simţit când o fosilă care merge la concerte din Antichitate a reuşit să o înjure pe Teodora Maftei? Murise de o zi. Şi nesimţitul a zis despre ea că a fost o încrezută înfumurată şi mai bine că a murit pentru că oricum fentase moartea de prea multe ori. Individul nu este la prima abatere şi data trecută în septembrie m-a făcut fraier pentru că am fost ţepuit de Titus atunci când i-am dăruit puştiului Antonio un CD. Un disc pe care părinţii creştinopaţi nu il vor lua niciodată. Din nefericire m-am enervat şi am şters jignirile ăluia ăluia dar rămâne ultima parte care a rezistat:
    Mircea Costea
    Uite că nu am fost păcălit de Titus.
    Iar despre Teo nu cred că poți vorbi pentru că nu ai reușit să o cunoști. emoticon frown
    Nu înțeleg de unde atâta răutate la tine.
    Mircea Costea
    24.11.2015 09:44
    Mircea Costea
    Și chiar am prieteni care au făcut congestie cerebrală din cauza supărării. Dar ce contează dacă avem de toate acasă. Îi schimbăm cu alții.
    Beheriteanu Jesus
    24.11.2015 12:26
    Beheriteanu Jesus
    care rautate ba? pur si simplu am atitea pe cap ca sa ma stresez si cu altii…

    *Era vorba de Mihai Coro, eu ştiu de pe 22 noiembrie de problema lui. Din respect pentru mama lui care este cardiacă am lăsat timpul să treacă până să anunţe Costin.
    Mă scârbesc oamenii care uită şi au dureri în cur. Am greaţă de fosile care au dureri în cot şi nu ştiu decât să înjure şi se cred Zei.
    Individul persistă chiar dacă nu mai intru pe FB şi am luat pauză o lună:
    LU 13:17
    ce faci bre binefacatorul bisnitarilor din undergrounduri opbscure

    Să ai Sărbători liniştite! Eu am renunţat la Facebook o perioadă lungă fiind scârbit şi mă reapuc de fotografie wild life şi street life. Astea sunt amantele mele. Vreau să readuc şi blogul acolo unde era în 2011.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: