7 days in hell (2015)

La chestia asta am zis să mă uit pentru că este legată de tenis. Scurtmetrajul este filmat ca și cum ar fi un documentar și s-ar dori, probabil, să fie o comedie. Numai că nu-i iese deloc și la final concluzia mea este că se transformă într-un eșec de proporții.

Lăsând deoparte scenariul care de-abia pâlpâie de viață, situațiile desenate scot atât de tare filmul dintr-o posibilă realitate încât devine aproape imposibil de suportat. Am mai văzut filme cretine, de exemplu cele în care joacă Adam Sandler, dar alea sunt operă de artă pe lângă acesta tocmai prin prisma cantității de posibil și veridicitate pe care o aduc. Ei, ăsta e departe de a fi așa ceva. Am stat vreo 45 de minute, cât durează porcăria, să mă întreb ce mama dracului am văzut, de ce mama dracului există așa ceva și care mama dracului a fost motivația atâtor nume mari de a apărea în chestia asta sinistră.

Și că tot vorbim de nume mari, cred că-s singurele lucruri la care să te uiți când vine vorba de acest film. Apar acolo Serena Williams, John McEnroe, David Copperfield, Chris Evert sau Dolph Lundgren. Din nefericire… ultimul nu are nici pe departe genul acela de rol în care să se apuce să ucidă pe toată lumea, pentru că treaba asta ar fi meritat pe deplin.

De ce are filmul nota pe care o are pe IMDB este o nebuloasă pentru mine. Eu îl pun la categoria never again și vreau să uit rapid că am văzut așa ceva.

IMDB

Comments 2

Dialogăm? :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: