5 to 7 (2014)

Tocmai când am început să scriu ceva despre filmul acesta mi-am dat seama că nu va fi ușor. A produs o impresie atât de puternică și-mi plac atât de mult unele lucruri din el încât ar trebui să scriu un volum, nu o cronică de câteva sute de cuvinte. Și tocmai când mă pregăteam să bag ceva fluviu ca să satisfac cerințele peliculei… mi-am dat seama că trebuie să mă opresc. Eu am scris deja volumul ăla. Yup, este pe-acolo cronica acestui film.

Dacă vreți ceva mai mult… atunci are Camelia câteva lucruri foarte interesante de spus. De asemenea unele pe care nu vreau să le repet. Na, ea s-a apucat să scrie ceva mai repede decât am avut eu chef :)

Dar despre ce este totuși vorba? Despre două lumi care se ciocnesc. Despre o relație în afara căsătoriei, văzută și asimilată diferit de fiecare dintre cei doi protagoniști, conform culturilor din care provin. Ea este o franțuzoaică educată, aș spune chiar rasată, cu un stil incofundabil, el este un american aproape tipic, visând să devină scriitor, cu reflexe care se vor trezi din clipa în care o va întâlni pe ea. Ce iese de aici nu am să vă spun, cert este că scenariul și filmul sunt impecabile, iar jocul celor doi este fascinant. Este un film pe care merită să-l vezi pentru că… se poate întâmpla. Este una dintre marile sale calități, aceea de a-ți livra o poveste veridică, și vă asigur că povestea poate fi așa. La doi pași de tine te poți lovi fără nici un fel de problemă de viață. Și dacă, uitându-vă la Bérénice Marlohe vă va trece prin cap faptul că seamănă cu Monica Bellucci și Malena, atunci este meritul ei că filmul ține: cu Bellucci personajul ei ar fi fost aproape de inaccesibil, dacă nu utopic. Cu Bérénice devine perfect real, uman, sosit direct din viață.

Aș mai vrea să subliniez un lucru. Subiectul este unul aș spune nu neapărat ieșit din obișnuit și de la un film american nu mă așteptam la cine știe ce pe tema asta. Numai că devine altceva pentru că actorii sunt din altă lume. Anton Yelchin vine dintr-o familie de evrei și este născut la Leningrad. Bérénice Marlohe este născută-n Franța, la Paris. În sfârșit, Lambert Wilson, cel care joacă în rolul soțului lui Arielle, este născut în Franța și a studiat actoria la Drama Centre din Londra, lucrând cu foarte mulți cineaști francezi. Pentru mine asta vorbește de la sine despre niște lucruri.

Câteva cuvinte și despre actori, că tot am ajuns aici.

Glenn Close este excelentă în rolul mamei lui Brian Bloom (Anton Yelchin). O actriță mare, mare de tot, care dă o notă aparte unui personaj care nu se întinde foarte mult și al cărui registru nu a fost suficient lucrat, probabil pentru că nici nu avea rost. Probabil că mai bine decât ea nu ar fi putut juca decât Meryl Streep, numai că parcă nu s-ar fi potrivit atât de bine rolului de aici.

Lambert Wilson, cel care-l joacă pe Valéry Pierpont, soțul lui Arielle, dă la început senzația de incredibil. Și vine dintr-un anume incredibil, doar că incredibilul acela ține strict de alegeri și de acceptare. Când le-ai adus pe ambele lângă tine totul începe să se deseneze deja altfel. Excelent jucat rolul său, un personaj neașteptat care merită studiat chiar dacă la prima vedere nu pare a avea prea mare importanță în film. Are, chiar are.

Anton Yelchin m-a fascinat prin curba pe care evoluează, de la un om care nu poate accepta anumite lucruri până la omul care lasă jos absolut orice fel de gardă și decide să trăiască și atât. Partitura sa este extrem de solidă și reușește să o interpreteze fără greșeală, cu un accent pe trăirile din interior pe care le lasă uneori să vadă lumina fie și prin intermediul unei mici schimbări a poziției buzelor.

Mno, nu-l ratați.

PS – Și da, e cam târziu să apară cronica asta, numai că na, uneori nu este cum vreau eu, uneori este cum vor timpurile, zilele, orice vă doriți să puneți aici pe post de explicație. Am zis să public totuși cronica asta. Nu știu de ce stă de atâta vreme în draft (mai bine de 2 ani), dar probabil că o exista un motiv și pentru asta.

IMDB

Comments 1

  • Anton Yelchin vine
    Anton Yelchin m-a fascinat prin curba pe care evoluează

    Nu prea mai vine si nu prea mai evolueaza de vreo 3 ani sau cam asa ceva. Ar merge adaugata o chestie gen “…nu-l ratati, ca live sigur nu-l prindeti pe nicaieri”.

    Cre’ ca am o mica problema cu doua chestii aici – nu neaparat cu filmul, ci cu “legenda”.

    1. Americanu’ ajuns prin Franta, pac-pac frantuzoaice. Toate ca toate, da’ bring the butter.
    2. Frantuzoaica aia care trezeste herpaderp. Nu trezeste nimic.

    Pe scurt, e cam obositor sa tot vezi stereotipurile astea fumate de vreo 20 de ani deja. Pula mea, haideti toti in Franta sa ne trezim la realitate si la romantism si plm si nu uitati ca din absolut orice locuinta din Franta – si pe o raza de vreo 300 km in jurul ei – se vede perfect fieratania aia de Turn si totu’ e iluminat de-a dreptu’ magic.

    Serios…

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: