2015-2016, prin 63 de bilete

A trecut 2015. Nici nu mi-am dat seama. Crăciunul, Anul Nou, ziua mea…toate astea. Nici nu știu dacă au fost. Cred că au fost, totuși. Am văzut cu coada ochiului cum un domn și-a pus de Crăciun ceva cu feeling festive. Mi-am dat seama că este sărbătoare. La data aia muriseră doar 63 de oameni din industria pe care o servea. Decât 63. E o treabă festivă și asta.

La finalul ăsta de an ar fi fost frumos să vorbesc puțin de mine. Ce am făcut, cum am făcut, ce reușite, ce nereușite…de-astea blogărești, știți cum este, și pe blogurile astea trebuie să fii uneori cam cum este Coiotu’: chiar dacă nu ai nimic de spus…mai faci un video. Uite, mai fac un post.

Ar fi trebuit să vorbesc despre mine, așadar. Numai că anul trecut nu a fost despre mine deși am făcut și eu parte din el. A fost despre ei, ceilalți. Și orice poveste aș așterne eu tot ar fi o mizerie față de ceea ce le-a adus viața unora. Anul trecut a fost ca în speech-ul ăla al lui Stallone din Rocky Balboa: viața este despre câte lovituri poți primi și totuși poți continua. Și au cam fost. Nu de-astea lumești, de-ale noastre, prinși prea mult în micile noastre dorințe. De-alea grele. Cu suflete care nu mai încetează să se rupă. Cu emoții care nu te lasă să respiri. Cu nopți infernale despre care nu vei vorbi vreodată pentru că-ți este rușine de ele și de tine. Cu speranțe duse de la zi la zi, aproape scurgându-te printre ele, dar agățându-te de fiecare bucățică de bine pe care o vezi. Cu finaluri în care-ți duci pe ultimul drum un prieten tânăr și habar nu ai când ai ajuns acolo, când te-ai întors și ce mama dracului ar trebui să simți despre asta. Când nu știi cine mai ești, cum mai ești, până când mai ești și mai ales…dacă mai ești.

Nimic în mine nu mai este la fel. Nu mai sunt cine am fost. Nu voi mai fi vreodată. Nu mai pot încerca decât să păstrez funcționabilă o parte din mine, spre binele celor pe care-i am aproape. Cei mai vechi, dar și cei mai noi, pe care i-am descoperit. Și în același timp în care o parte din mine a murit, s-a născut una nouă.

Așa că sunt la punctul la care nu știu dacă mai sunt. Poate de aceea evit să vorbesc despre anul care a trecut în termeni de mine. Poate de aceea sunt atât de negru când văd cum se cocoață unii pe evenimentul ăsta și cum el a ajuns un motiv nesfârșit de a alerga după bani. Ceea ce nu este rău atâta vreme cât o faci cu demnitate și-i păzești pe ceilalți de lături, pentru că undeva…cineva trebuie să plătească inclusiv așa, financiar. Ceea ce este rău când faci asta fără vreo rușine, fără vreo reținere, înjurând și apoi periind aceleași persoane, chiar și pe cele care i-au transformat pe cei de acolo în muniție de luptă politică. Ceea ce este rău când îi mototolești și pe ai altora, pentru că-ți pasă prea puțin de ei. Moartea este vandabilă, viața scăpată de moarte pare a aduce și mai multe. Lucruri pe care nu am să le iert sau trec vreodată cu vederea din simplul motiv al faptului că-mi ard nu carnea, de asta am avut noroc să scap, ci sufletul. Iar când îmi arzi sufletul pentru mine ai o singură formă: ești mort.

Și iată cum anul care a trecut și ăsta care a început au adus pentru mine nu doar 63 de morți, dintre care șapte foarte apropiați, dintre care unul pe care-l regret în fiecare secundă a vieții mele, ci mult mai mulți. Pentru că oamenii pot muri în multe feluri. Lipsa de demnitate, lipsa de bun simț, lipsa de afecțiune, lipsa de diplomație, toate acestea sunt forme de moarte. Și cea mai dură dintre toate, lipsa de empatie. Le-am văzut pe toate de zeci de ori de pe 30 octombrie 2015 încoace. Pe bucățele, adunate câte două sau trei, combinate, permutate, cum au fost ele să se afle în fiecare dintre cei vizați. Mă rog să nu dau de unul care să le adune pe toate, deși sunt sigur că persoana aia există.

Îmi ling rănile. Nu am ce face. Mi le ling cât de repede pot pentru că a doua zi știu că mă așteaptă unele noi, oamenii de mai sus nu se opresc ușor și se pare că le și place ce fac. Le ling, fug repede să-mi fac treburile până a doua zi când sunt chemat din nou la apel și mi se înmânează noile mizerii cu care sunt tratat și eu și ai mei. E de bine. Așa simți că trăiești. Poate uitaseși cum poate fi viața și cum pot fi oamenii. Poate ai crezut prea mult în unii. Sau poate pe unii încă nu îi cunoșteai.

Și-acum…câteva cuvinte despre anul acesta care a venit.

Am un singur plan pentru el. Unul singur. Nu mi-am dorit niciodată ceva deosebit de la un an, am trecut de la unul la altul cu senzația că înainte de a face planuri trebuie să fii sigur că vei trăi să le duci la capăt, și de asta nu te poate asigura nimeni. De data asta am un plan. Și oricât de avariat aș fi de unele lucruri…sunt la cârma lui și-l voi conduce încet către realizare. Trebuie. Nu voi discuta despre el, din nou nu vreau să vorbesc despre mine. Până la el mai am niște chestii de făcut. Să mai ajut niște oameni să se refacă mai repede, să mai am niște discuții cu cei dragi pe care nu i-am mai văzut de multă vreme, de-astea, omenești. Când se va îndeplini o să vă scriu despre el.

Și cam atât.

A, nu. Mai am ceva de spus.

Fiți siguri în fiecare zi a vieții voastre că drama a 63 de oameni care au plecat dintre noi se va transforma încet și sigur, sau poate repede și sigur, în drama a 63 de bilete care nu mai pot fi cumpărate. Până la urmă undeva, în zona aia despre care nu vorbește nimeni și către care nu arată nimeni cu degetul, cam acesta este singurul regret.

63 de bilete mai puțin.

O să-mi dați dreptate din nou.

Ca de fiecare dată, ca și după Colectiv, o să fie prea târziu.

Comments 20

  • Ai grija {si} de tine, suflet bun.
    Imi pare cumplit de rau ca a existat anul, in felul in care a existat.

    • Da, tare urât an :) A trecut. Poate o fi ăsta altfel, măcar din unele puncte de vedere :)
      Numai bine și ție, știi asta :)

  • am să încerc să abordez mai multe puncte în ceea ce spun acum. și zic așa:

    1. te aștept la cotitură din noaptea aceea nenorocită. aștept să scrii despre asta, despre tot ceea ce duci, ai dus, mai ai de dus. e nevoie să scrii, să le lași cumva să curgă și înspre exterior pentru că trebuie să te echilibrezi cumva și trebuie mai ales să înveți să trăiești cu asta. cu tot ce a fost. cele de mai sus fac parte din acest proces și poate că tonul, pentru cei care te cunoaștem cât de cât, este surprinzător. știam că este durere, mă așteptam să fie așa dar… huh!

    2. lipsa de empatie este cumva săpată în genele noastre. de români și de oameni. suntem hoarde egocentrice, nu-ți spun nimic nou. de-aceea funcționează ”divide et impera” ori ”pâine și circ”. este mai ușor să te bucuri că ești departe de cele petrecute decât să încerci să faci cu adevărat ceva așa cum știu că a făcut acel Om din londra pentru niște necunoscuți. ne lipsește ideea de faptă bună, de a gândi împreună pentru o idee, o soluție oarecare, de ce ne-am aduna la nevoie? esența românească a prietenei este acel pahar de-o bârfă. dincolo de el (pahar) este pustiul.

    3. s-a vorbit la început de asumarea responsabilității. am vorbit amândoi despre faptul că oricât de locomotivă ai fi (și chiar ești) nu vei duce cu tine vagoanele nimănui. dacă aveam oarece îndoieli, acum am certitudini când spun asta. doare? da. și știu că doare ceva mai rău acolo, la tine.

    4. la cele 63 de bilete mai poți pune ceva mai mult… poate că unii dintre ei s-ar fi căsătorit, ar fi visat să înalțe prunci pe lumea asta. vieți devenite imposibile acum. asta ca să nu mai punem la socoteală mame și tați, frați și surori, prieteni și soți ori soții ale căror vieți au devenit brusc și nedrept atât de goale.

    5. pe un pervaz, știi… pentru că pot. și pentru că așa simt.

  • Multa sanatate fizica si mentala iti doresc.

    Ai avut un an deosebit de greu si de trist. Nu mai pune la suflet rautatile celor care se suie cu picioarele peste tragedie( fie ca le-au fost “prieteni”, fie ca sunt politicieni imbecili). Gandeste-te la ei toti si cinsteste-le memoria. Cand ‘om da in primire fiecare cand ajunge poate ii vom revedea si ne vom bucura alaturi de ei. Un an nou fara incidente!

    • N-am cum să nu pun la suflet, prin el trăiesc. Asta este deopotrivă marea mea calitate și marea mea slăbiciune.
      Despere final, da, ne ducem toți cândva. Om vedea atunci ce ne așteaptă dincolo.

  • Eh? Inca se mai discuta despre chestia asta?

    Eu sunt unul din aia fara pic de empatie. Ma lasa rece. Nici nu-nteleg ce atata agitatie. Au murit niste unii ca sobolanii. In subsol, adica, da’ cu BBQ sauce. Personal, nu inteleg problema. Vorba aia, daca nu le placea acolo, puteau sa se care linistiti. Daca le-a placut, sanatate. Mai nasol de fraierii ramasi in urma lor, care s-ar putea sa se fi chinuit un pic cu diverse costuri, gen inmormantare, spitalizare etc. Da’ vorba aia, daca nu le conveneau nici astea, puteau si ei sa se care.

    Altfel, sunt de acord cu tine. Poate mai scade pretu’ biletelor. Nu ca m-as duce eu la trupe de-astea anonime cu bilete ieftine – io ma duc la de-alea mai scumpe, chiar daca nu-mi plac, da’ scumpe sa fie – da’ zic asa, pentru tineret.

    Cica s-ar fi dus unii si sa aprinda lumanari pe-acolo si alte alea. Prea mult timp liber, parerea mea. Mai si munciti, nene, nu toata ziua la promenada!

    In alta ordine de idei, daca nu erau satanisti, nu li se intampla asta. Credinciosii au supravietuit incendiului, pentru ca nu au mers acolo, ci la biserica, asa cum e normal. Vrei sa te invarti cu satanistii? Dumnezeu nu da cu parul! Sfintii parinti ar trebui sa le puna taxa extra pentru c-au murit fara impartasanie, ca ultimii pagani.

    Oricum, important e ca v-ati luat tara inapoi dupa, ca de fiecare data. #respekt

    • Acum am găsit comentariul, acum l-am repus în drepturi.
      Nu o să comentez multe. Am fost implicat în toată…nici nu știu ce să-i spun că a fost, și încă nu sunt refăcut pe tema asta. Dar din nefericire nu am cu ce să răspund la ceea ce spui, știind că lucrurile stau exact de forma cinismului ăla. E bine. Da. Cam asta este tot ce va rămâne. Un mare…nimic.
      Cât despre luatul țării înapoi…îmi bag pula-n ea, în cine a luat-o și în tot restul. Țara asta nu trebuie luată, țara asta trebuie dată că poate așa ajunge cândva să funcționeze.
      Încă o dată, scuze pentru incidentul cu comentariul. O să fiu mai atent data viitoare.

  • Ba, eu zic ca e important sa va luati tara inapoi. E important sa fie totul sub control.

    Lucrurile nu stau cum zice un director de-aici, ca Romania ar fi oala de pisat a Europei. Dimpotriva, e exact cum zicea un coleg care castiga nitel peste salariul mediu pe economie cand a auzit de aia cu Colectiv: “mie chiar imi pasa de ce se intampla in Romania, pentru ca de-acolo vor veni tinerele care ma vor sterge la cur la batranete cand ma voi caca pe mine in azil”. Si, daca stau sa ma gandesc, are dreptate, nu-i de gluma cu subiectul. Din fericire, inteleg ca aia morti p-acolo erau mai mult darlai si mai putin gagici meseriase, asa ca nu-i mare paguba. Oricum aia veneau la lucrat in depozite, nu-n azil. Jaf in ciuperci.

    In rest, n-am inteles. Au murit unii, bun. N-am inteles de ce ar trebui sa-i pese cuiva de niste puleti care-au crapat ca sobolanii pane. N-am inteles de ce-au iesit toti prostii sa-nghete-n strada. N-am inteles cum anume si-au luat tara inapoi. N-am inteles ce-i cu somerii aia care-o ard pe lumanarele, fotografii alb-negru si plm. E gen un ritual de inviere, poate? Un fel de ressurect romanesc? N-am inteles nimic. Dar pula mea, uniti au salvat, probabil.

    Ramane partea buna pe care ai sesizat-o si tu: mai putina inghesuiala la concerte si poate bilete mai ieftine. La ce? Pai, pula mea, la noul concert anual de adio al lui Julio Iglesias, imi imaginez. Ca nu-i ca si cand vine vreo trupa p-acolo inainte de pensie oricum.

    GOOD NIGHT BUDAPEST

    • Ce căcat să mai zic după așa ceva? :)
      Mdeah, din nefericire ai prea multă dreptate.
      Și n-aș fi vrut.
      Dar asta deja știi :)

  • Of, din nefericire nu am învăţat nimic şi continuăm să picurăm cianură în paharul altuia.

    • Îți spun că Mano are dreptate în mare parte. Eu nu pot exprima lucrurile așa, că aș face-o. Iar cianura aia despre care vorbești trebuie picurată multă vreme de acum încolo pentru că oamenii trebuie să priceapă odată ce este de priceput. Eu o am în vene de pe 30 octombrie 2015 și fiecare pas pe care-l fac îl fac având gândul la ea. Așa trebuie să facă toți. Da, știu, doare de usucă. Și pe mine mă dor rândurile de mai sus. Dar sunt îndreptățite. În plus…empatia nu este o obligație, mai ales când nu vrei să ai empatie pentru oameni care nu au putut, priceput, știut sau vrut să se ferească la timp. Semne au fost, le-am dat și eu. Ei bine…

    • @costea: Bo$$ultane, gen, nu stiu daca eu sunt ala care nu a invatat nimic.

      Cat despre cianura, e ca in bancul ala…la ce plm sa va otravesc eu, cand va descurcati si singuri sa muriti arsi de vii lol?

      • @Mano, crede-ne, o parte din noi trăim de la zi la zi. Poate de aici și…aparenta slăbiciune. Însă ne organizăm. Ne gândim să facem ceva. Nu, nu ce vezi la suprafață. Nu sunt cu oameni frumoși, nici cu împreună rezistăm și nici nu mi-am luat țara înapoi. Dacă eram împreună cu cineva poate că acum mă plângeau ai mei după ce mă scoteau din club sub formă de piure.
        Nu știm încă sigur ce, dar căutăm, vrem să nu lăsăm lucrurile așa. Mă refer la ceva care să conteze și să schimbe. Dar așa cum am spus, o parte din noi suntem morți :)
        Și da, ai dreptate cu învățatul. Mă rog, unii s-au prins. Târziu, dar pula mea. Who gives a fuck, after all? :)

        • Poate de aici și aparenta slăbiciune. Însă ne organizăm. Ne gândim să facem ceva.

          Parca am mai auzit discursul asta undeva. Nu mai stiu cum era exact sau cine-l tinea, da’ era ceva legat de Dinamo si Liga Campionilor sau Cupa UEFA. Pula mea, nu ma pricep la fotbal.

          • Borcea. El spunea în fiecare an “lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”, treabă în care încă așteaptă să le calce piciorul. Așteaptă din 1948, de la înființare.
            Știu ce spui. Eu sper doar că am să am cu cine să fac treabă. Dacă nu am să am, atunci o să mai adaug un regret pe suflet. Ete pula, ce contează? :)

          • Da, asa ceva. Sa va las sa va pregatiti de treburi. Lasati-ne sa ne pregatim sa ne luam tara inapoi. Speaking of which, eu nu as lua-o nici daca m-ar plati. Jeg, retarzi. In 30 de minute de cand aterizezi vrei sa ii dai foc. Sa crape toti. Ti-o iei la laba la gandul pielii scorojite de pe romanii afumati.

            Tara? Sa o ia restul. In bot. Lol.

          • Coaie, lol, mie mi se pare epic cum isi ia lumea tara-napoi iarasi.

            Anafu’ da de pamant un pic cu antena coispe. Drept urmare, presedintele si pm-ul deplang situatia. Vai, dom’le, libertatea presei…ce daca aia au datorii, adica fura de la populatie?

            Vorbind de anaf, nu gasesc taxiuri, asa ca merg cu Uber. Mai e fata lu’ baiatu’ ala de ANAF acolo?

            Altfel, cica se va da ceva lege cu defaimarea.

            In timpul asta, s-ar putea sa se duca pe pula si vrajeala cu prima casa, pentru ca pantof si pentru CA CArtof.

            Iar voi urmariti cu sufletu’ la gura filme din 80 in reluare pe Antena coispe. Iti zic din surse sigure, dormea tata la TV la ceva film cu CICHI CEAN.

            #unitisalvam, baga-mi-as pula-n natia voastra de fatalai castrati. #molotov

          • Epic.
            Pizda mă-sii.
            Cam așa sunt toate, da.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: